Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat miercuri, la întâlnirea cu şefii de misiuni diplomatice, consulare şi de institute culturale, că, la finalul acestor 10 ani de mandat, poate spune cu deplină convingere că identitatea României pe plan extern a câştigat în substanţă, iar profilul ţării noastre a crescut poate chiar exponenţial, transmite Observatornews.
„România a eficientizat cooperarea cu partenerii cu care împărtăşeşte aceleași valori, viziunii şi obiective la nivel internaţional şi a diminuat sau chiar eliminat dependenţa de actorii care au abordări contrare”, a declarat preşedintele în discursul rostit cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
La un moment dat, în sală se aude un telefon, iar şeful statului îşi întrerupe discursul. Preşedintele încearcă să-şi reia mesajul, însă telefonul sună din nou. Klaus Iohannis a profitat de moment şi l-a mustrat pe diplomat: „Complicat cu telefoanele, domnule ambasador”.





















