Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Putin amenință SUA că ar putea răspunde cu aceeași monedă: „Rachetele vor putea lovi Occidentul în 10 minute.”

putin ameninta
28 iulie 2024, ora 14:59

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat, duminică, Statele Unite că desfăşurarea în Germania a unor rachete americane cu rază lungă de acţiune va determina Rusia să poziţioneze arme similare la o distanţă de la care să poată fi lovit Occidentul, transmite Reuters, potrivit Agerpres și digi24.ro. „Timpul de zbor al unor astfel de rachete va fi de circa 10 minute”, a mai spus dictatorul rus.

Washingtonul anunţase în 10 iulie că va desfăşura pe teritoriul german rachete cu rază lungă de acţiune, începând din 2026, în cadrul pregătirilor pentru desfăşurarea pe termen mai lung a unor rachete de croazieră SM-6 şi Tomahawk, precum şi a unora hipersonice aflate în curs de proiectare. 

La Sankt Petersburg, de ziua marinei militare ruse, Putin le-a spus marinarilor din Rusia, China, Algeria şi India prezenţi la festivităţi că SUA riscă să declanşeze astfel o criză a rachetelor ca în perioada Războiului Rece. „Timpul de zbor al unor astfel de rachete, care pe viitor ar putea fi echipate cu ogive nucleare, va fi de circa 10 minute”, a arătat liderul de la Kremlin. „Vom adopta măsuri similare de desfăşurare, ţinând cont de acţiunile Statelor Unite, ale sateliţilor acestora din Europa şi din alte regiuni ale lumii”. 

Rusia prezintă războiul declanşat în februarie 2022 împotriva Ucrainei ca pe o componentă a luptei istorice cu Occidentul, despre care Putin susţine că a umilit Moscova după căderea Uniunii Sovietice, în 1991, încălcând sfera de influenţă rusă.

Ucraina şi Occidentul consideră că Putin s-a angajat în cucerirea de teritorii în stil imperial şi s-au angajat să învingă Rusia, care în prezent controlează circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv Crimeea ocupată din 2014. 

Preşedintele rus vede teritoriile respective, care în trecut au aparţinut Rusiei imperiale, ca făcând din nou parte din ţara-mamă, care nu le va retroceda niciodată. 

Unii diplomaţi ruşi şi americani afirmă că relaţiile între ţările lor sunt mai proaste chiar decât în timpul crizei rachetelor din Cuba, din 1962. Declarativ, atât Washingtonul, cât şi Moscova cer reducerea tensiunilor, dar - observă Reuters - acţionează în acelaşi timp în sensul escaladării. 

Putin i-a acuzat pe americani că alimentează tensiunile şi că au transferat sisteme de rachete Typhoon în Danemarca şi Filipine. El a comparat planurile SUA cu decizia din 1979 a NATO de a desfăşura lansatoare de rachete Pershing II în Europa. Conducerea sovietică din perioada când Iuri Andropov era secretar general al Partidului Comunist se temea că desfăşurarea de rachete Pershing II face parte dintr-un plan minuţios, condus de SUA, de a decapita Uniunea Sovietică prin eliminarea liderilor politici şi militari. 

Rachetele respective au fost desfăşurate în Germania în 1983, iar Andropov - aflat aproape de sfârşitul vieţii - şi serviciul secret sovietic KGB au interpretat acest pas şi un exerciţiu militar important al NATO ca indicii că Occidentul este gata să lanseze un atac preventiv împotriva URSS.

„Situaţia de acum reaminteşte de evenimentele din timpul Războiului Rece legate desfăşurarea de rachete americane Pershing cu rază medie de acţiune în Europa”, a spus Putin duminică. El a repetat ameninţarea că Rusia şi-ar putea relua producţia de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune, cu capacităţi nucleare, şi ar putea decide unde să le desfăşoare după ce SUA aduc rachete similiare în Europa şi Asia.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente