Veneția va impune, începând de joi, o limită strictă asupra dimensiunii grupurilor de turiști. Acestea trebuie să fie constituite din maxim 25 de persoane. Pentru nerespectarea noilor reglementări, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 25 și 500 de euro, scrie Reuters.
Această măsură face parte dintr-o serie de inițiative destinate să diminueze impactul masiv al turismului asupra orașului pe apă.
Autoritățile locale au decis și interzicerea utilizării difuzoarelor de către ghizii turistici, în efortul de a„proteja liniștea locuitorilor" și de a facilita circulația pietonilor. Măsurile vor fi aplicate atât în centrul orașului, cât și pe insulele Murano, Burano și Torcello.
În aprilie, Veneția a devenit primul oraș din lume care introdus o taxă pentru vizitatori, pentru a combate turismul excesiv în perioadele aglomerate.
Sistemul pilot, care a durat 29 de zile, s-a încheiat în iulie. Acesta a fost urmărit cu atenție de alte destinații europene, iar acum se discută despre viitorul proiectului.





















