După ce Moscova a anunțat că trupele ucrainene au făcut o incursiune în regiunea Kursk, pe care forțele rusești au dejucat-o, pe rețelele sociale s-au scurs imagini cu un elicopter militar rus lovit de o dronă FPV, scrie Hotnews.
O secvență din atacul dronei ucrainene asupra elicopterului Mi-28 a apărut pe internet, după cum a semnalat Dmitri, fondatorul site-ului War Translated, unul dintre cei care au redistribuit înregistrarea video pe contul său de pe „X”.
Potrivit lui Dmitri, surse rusești relatează că în orașul Sudzha din regiunea Kursk este o situație dificilă. Nu există lumină în oraș, are loc o evacuare urgentă, iar orașul va fi închis în curând.
Nu se știe cu exactitate care este starea elicopterului.
Activistul și YouTuber-ul ucrainean Serhii Sternenko susține că imaginile nu ar fi trebuit să ajungă pe internet. El susține că „forțele armate ucrainene se deplasează adânc în regiunea Kursk” și vorbește despre o „ofensivă misterioasă împotriva Rusiei”.
El a mai susținut că militarii din cadrul unei unităţi de operațiuni speciale SBU „au reușit să doboare ieri un Mi-28 rusesc deasupra regiunii Kursk cu un FPV”. Activistul ucrainean a precizat că nu are informații privind starea în care se află aeronava după atac.
Kievul nu a comentat oficial declarațiile Rusiei care a anunțat marți a dejucat o tentativă de incursiune a armatei ucrainene în regiunea de frontieră Kursk.





















