Alertă de călătorie în Rusia. În contextul situației tensionate din regiunea Kursk, precum și existența riscurilor sporite de securitate, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă recomandă cetățenilor Republicii Moldova să se abțină de la călătorii în această regiune.
De asemenea, reprezentanții Ambasadei îndeamnă cetățenii care se află deja în regiune, să părăsească zona.
„Vă rugăm să fiți vigilenți și să urmați instrucțiunile autorităților competente pentru a vă asigura siguranța personală. Ambasada continuă să urmărească evoluția situației din regiunea Kursk”, se arată în comunicatul instituției.
În caz de forță majoră, cetățenii Republicii Moldova pot apela linia telefonică de urgență a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă: +7 929 964-90-79.





















