Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 307: Tensiuni uriașe și spațiu aerian închis! SUA avertizează că Iranul ar putea ataca Israelul

tanc israel4tanc israel4
08 august 2024, ora 13:07

Un atac este aşteptat în zilele următoare, în urma promisiunilor Iranului şi ale Hezbollah de a se răzbuna pentru asasinarea, săptămâna trecută, a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, şi a comandantului militar al Hezbollah, Fuad Shukr, la Beirut. Mai mult, un oficial militar american spune că Iranul a făcut niște pregătiri și mișcări militare pe care SUA se așteaptă să le vadă înainte de un atac major asupra Israelului.

Totodată, Herzi Halevi, comandantul suprem al armatei israeliene, a declarat că îl va localiza și elimina pe noul lider al teroriștilor palestinieni din Hamas, Yahya Sinwar. Această declarație a fost făcută la scurt timp după ce Sinwar a preluat conducerea organizației teroriste palestiniene, în urma asasinării lui Ismail Haniyeh, fostul lider politic al Hamas.

UPDATE Hezbollah pare din ce în ce mai mult că ar putea lovi Israelul independent de orice ar intenționa să facă Iranul, au declarat două surse familiare cu informațiile pentru CNN.

UPDATE Imagini cu soldați ai armatei israeliene (IDF), care ar fi agresat sexual un deținut palestinian presupus aparținând grupului Hamas la centrul de detenție Sde Teiman, au fost difuzate la postul israelian de televiziune N12.

UPDATE Benjamin Netanyahu promite să facă tot posibilul pentru a rămâne la putere, atâta vreme cât consideră că poate duce țara spre un viitor sigur, relatează Times of Israel, care citează în acest sens un interviu acordat de premierul israelian publicației Time.

UPDATE Celula de criză de la Ministerul Afacerilor Externe din Chișinău privind situația de securitate din Orientul Mijlociu s-a întrunit astăzi în ședință. Discuțiile s-au referit la planul de acțiuni ale instituțiilor statului în funcție de diverse scenarii, dar și avertizarea cetățenilor privind restricțiile de călătorie în regiune. Până acum, nu au fost primite solicitări de sprijin consular din partea cetățenilor moldoveni aflați în zonă.

UPDATE Serviciul de ambulanţă din Israel a stocat rezerve de sânge într-un centru subteran fortificat, fabricile şi-au evacuat materialele periculoase, iar autorităţile municipale verifică adăposturile antiatomice şi rezervele de apă, în timp ce ţara aşteaptă materializarea ameninţării unui atac din partea Iranului şi a aliaţilor săi, relatează Reuters, citat de News.ro.

UPDATE Iranul a notificat companiile aeriene că spaţiul său aerian va fi închis trei ore în noaptea de miercuri spre joi, au transmis surse egiptene, conform cărora Teheranul ar fi motivat această decizie prin desfăşurarea unor „manevre militare”, transmit agenţiile Reuters şi EFE, citate de G4media.

UPDATE Guvernul Canadei a anunţat miercuri că a decis să-i retragă din Israel pe copiii şi bodyguarzii diplomaţilor săi, pe fondul temerilor privind o extindere a conflictului din Orientul Mijlociu, a relatat Canadian Press, citată joi de Reuters.

UPDATE UE, Franța și Regatul Unit l-au criticat pe ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, pentru că a sugerat că ar putea fi „justificat și moral” să înfometeze oamenii din Gaza, potrivit The Guardian. Ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich a afirmat că „nimeni în lume nu ne va permite să înfometăm două milioane de oameni, chiar dacă ar putea fi justificat și moral pentru a elibera ostaticii”, lucru care a stârnit indignare la nivel internațional, relatează The Guardian.

UPDATE După o încercare nereușită de a provoca un conflict la scară largă în Orientul Mijlociu printr-un atac asupra Israelului din teritoriile palestiniene în 2023, Kremlinul încearcă acum să incite Teheranul să lanseze un atac asupra Israelului. Un astfel de act ar obliga Tel Aviv-ul să riposteze printr-o lovitură la scară largă asupra Iranului, scrie Institutul Robert Lansing (IRL), potrivit Digi24.

UPDATE Yahya Sinwar a preluat conducerea Hamas marți seara, succedându-l pe Ismail Haniyeh, care a fost ucis într-un atac la Teheran atribuit Israelului. Sinwar, care a avut un rol proeminent în organizația militantă din Gaza timp de șapte ani, este cunoscut pentru pozițiile sale extremiste și implicarea în atacul devastator din sudul Israelului de pe 7 octombrie. Acest atac a dus la pierderea a aproximativ 1.200 de vieți israeliene și a provocat o reacție severă din partea forțelor israeliene, care au lansat o ofensivă în Gaza soldată cu aproape 40.000 de victime palestiniene, majoritatea fiind civili.

UPDATE Imediat după atacul din Teheran care l-a vizat pe liderul Hamas, Israelul a confirmat că este responsabil pentru asasinat, o mișcare care a stârnit nemulțumire în rândul oficialilor americani, conform The Telegraph. Casa Albă a fost profund deranjată de acest act, considerându-l un obstacol major în eforturile lor de mediere pentru încheierea conflictului din Gaza, un proces complex și îndelungat în care se angajaseră de luni de zile.

UPDATE Lansarea exercițiului comun al armatei și al Gărzii Revoluționare are loc în regiunile de vest și central ale Republicii Islamice Iran.

UPDATE O sursă israeliană spune că exerciții militare au loc astăzi și mâine, posibil testând rachete aer-aer cu rază lungă de acțiune între orele 4:30 și 7:30, ora Teheranului.

UPDATE Republica Islamică își va desfășura manevrele în vestul țării de la 4:00 până la 7:00, ora Teheranului. Există rapoarte despre începerea pregătirilor.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente