Benzina și motorina continuă să se ieftinească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri la carburanți pentru acest weekend, 10-12 august. Astfel, benzina va costa cu 4 bani mai puțin, iar motorina va fi mai ieftină cu 7 bani.
Prin urmare, benzina va ajunge să coste la pompă 24 de lei și 25 de bani, iar un litru de motorină va fi comercializat cu 20 de lei și 46 de bani.
ANRE a constat 5 săptămâni de scăderi ale prețurilor la carburanți
Ieftinirile se explică prin micșorarea cotațiilor Platts la produsele derivate din petrol și, parțial, printr-o ușoară apreciere a monedei naționale în raport cu dolarul SUA.
În același timp, și cotația țițeiului de referință pentru Europa, de marca Brent, pe parcursul săptămânii curente a coborât până la 76 $/baril, nivel comparabil cu cel înregistrat încă la începutul acestui an.
Totodată, la sfârșit de săptămână se atestă o tendință de creștere a cotațiilor Brent în raport cu nivelul minim atins.
Prin urmare, ieftinirea în ultimele cinci săptămâni la motorina standard constituie 1,33 lei/litru, iar la benzina COR 95 circa 1,04 lei/litru, prețurile la pompă apropiindu-se tot mai mult de valorile minime înregistrate în anul curent.





















