Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Ungaria emite vize speciale pentru ruși și belaruşi. „Nu reprezintă niciun fel de ameninţare pentru Schengen”

ungaria-va-plasa-din-nou-migrantii-in-detentie-29109
19 august 2024, ora 09:32

Ungaria a inclus cetățenii ruși și belaruşi în Programul Cardului Naţional. Această decizie nu implică niciun risc de securitate deoarece persoanele ce beneficiază de acest program sunt supuse unor verificări aprofundate, înainte de a li se permite intrarea sau șederea pe teritoriul Ungariei, a afirmat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, pe fondul criticilor lansate de oficialii europeni.

Guvernul de la Budapesta a extins la opt țări, printre care și Rusia și Belarus, regimul special de vize de care beneficiau inițial lucrători străini din Ucraina și Serbia. Potrivit acestei facilități, lucrătorii străini au posibilitatea de a sta în Ungaria doi ani și, ulterior, să prelungească perioada de ședere cu trei ani, de câte ori doresc. De asemenea, ei pot practica orice profesie, cu condiția de a demonstra că au un loc de muncă, cazare şi asigurare de sănătate în Ungaria, relatează Euronews.

Includerea cetățenilor ruși belaruşi în acest program al Ungariei a generat proteste din partea unor reprezentanți ai Comisiei Europene și altor politicieni europeni. Un grup de eurodeputați a cerut chiar excluderea Ungariei din spațiul Schengen.

„Regretăm să vedem cum colegii noştri nord-europeni şi baltici îşi continuă campania de calomnie împotriva Ungariei.

Adevărul este că includerea cetăţenilor belaruşi şi ruşi în Programul Cardului Naţional nu reprezintă niciun fel de ameninţare de securitate pentru spaţiul Schengen, întrucât ei trebuie să treacă printr-un proces cuprinzător de verificare înainte de a intra sau de a rămâne în Ungaria” a precizat duminică ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, pe Facebook.

Mai mult, șeful diplomației ungare a precizat că „toate afirmaţiile contrare sunt pur şi simplu minciuni, răspândite de colegii noştri nord-europeni şi baltici orbiţi de abordarea lor pro-război”.

Reacția lui Szijjarto vine în contextul în care comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson a amintit Guvernului condus de Viktor Orban că trebuie să se asigure că ”cetăţenii ruşi care ar putea reprezenta o ameninţare de spionaj sau alte ameninţări de securitate sunt supuşi celui mai ridicat nivel de verificare" înainte de a primi o viză Schengen.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente