Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Joe Biden i-a înmânat ştafeta Kamalei Harris, în uralele delegaţilor de la Convenţia Democrată

Kamala Harris Joe Biden
20 august 2024, ora 10:03

Joe Biden i-a înmânat ştafeta luni Kamalei Harris, în uralele şi lacrimile delegaţilor de la Convenţia Democrată, susţinând un discurs lung cu conotaţii testamentare, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Cu doar o lună în urmă, preşedintele în vârstă de 81 de ani intenţiona să vină la Chicago pentru a primi nominalizarea partidului său.

Luni seara, el a promis însă că va fi „cel mai bun voluntar” în campania vicepreşedintei în vârstă de 59 de ani, care i s-a alăturat pe scenă pentru o îmbrăţişare.

Joe Biden a cerut să fie aleasă Kamala Harris, „o procuroare”, şi nu republicanul Donald Trump, un „recidivist”. „Îl iubim pe Joe!” şi „Mulţumesc Joe!” au scandat delegaţii pe tot parcursul discursului său, în timp ce mulţi plângeau.

„Ducem o bătălie pentru sufletul Americii”, a spus el, folosind una dintre expresiile emblematice ale preşedinţiei sale. „Îi suntem veşnic recunoscători” unui preşedinte „incredibil”, a spus anterior Kamala Harris în timpul unei scurte apariţii solo surpriză pe scenă. „Timp de cincizeci de ani, mi-am dat inima şi sufletul pentru ţară”, a afirmat liderul democrat, care şi-a luat rămas bun de la o jumătate de secol de carieră politică.

„America, pentru tine am dat totul. Am făcut o mulţime de greşeli în cariera mea. Dar ţi-am dat totul”, a declarat el, inspirându-se din melodia „American Anthem”, pe care o invocase deja la ceremonia de inaugurare din ianuarie 2021.

Discursul lui Joe Biden a fost învăluit de emoţie, comentează AFP.

„Joe şi cu mine suntem împreună de aproape 50 de ani. Totuşi, sunt momente în care mă îndrăgostesc din nou de el”, a spus prima doamnă, Jill Biden. „Tată, (…) nu-ţi spunem suficient de des că eşti dragostea vieţii noastre”, a spus fiica lor, Ashley, vorbind despre un „luptător care a fost subestimat toată viaţa”.

Întreaga sa familie a urcat pe scenă la sfârşitul discursului.

„A fost onoarea vieţii mele să fiu preşedintele vostru. Iubesc această slujbă, dar îmi iubesc ţara şi mai mult”, a spus Joe Biden, referindu-se la decizia sa de a se retrage din cursa pentru Casa Albă.

Timp de aproximativ o oră, Joe Biden a vorbit şi despre toate realizările mandatului său, cu care a asociat-o şi pe Kamala Harris. Discursul său a semănat uneori furios cu cele pe care le-a ţinut când era încă în campanie. „Toate aceste discuţii despre faptul că sunt supărat pe oamenii care au spus că trebuie să demisionez…. nu este adevărat”, a spus democratul.

Marţi, Kamala Harris va fi încoronată de delegaţi într-un vot simbolic, după ce aceştia au învestit-o deja oficial într-un scrutin online. Democraţii se aşteptau să facă campanie fără mare pasiune pentru preşedintele octogenar, care nu mai avansa în sondaje. Dar, de la retragerea sa incredibilă la 21 iulie, visează din nou la o victorie datorită candidatei lor în vârstă de 59 de ani, care este înaintea lui Donald Trump în majoritatea sondajelor de opinie.

„Îl iubesc (pe Joe Biden), dar am fost absolut încântat că a renunţat, pentru că ne trăgea în jos”, a spus Harry Pascal, un activist democrat.

Donald Trump, în încercarea de a opri acest impuls, va vizita mai multe state strategice săptămâna aceasta. Într-unul dintre ele, Pennsylvania, fostul preşedinte republican a atacat luni planurile „comuniste” ale Kamalei Harris şi a avansat ideea, fără nicio dovadă, că ea a pus la cale un „puci” împotriva lui Joe Biden.

Hillary Clinton, candidata înfrântă împotriva lui în 2016, a reamintit la Chicago că nimic nu este câştigat deocamdată.

Marţi, fostul preşedinte Barack Obama şi soţia sa Michelle Obama vor fi vedetele convenţiei, în fieful lor din Chicago. Vicepreşedinta SUA va face campanie în acea zi la Wisconsin, un alt „stat indecis”. Marea masă a democraţilor nu a fost până acum întreruptă de demonstraţiile pro-palestiniene, dintre care prima a adunat luni câteva mii de oameni.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente