Alertă în orașul german Dresda, după ce azi dimineață o porțiune de aproximativ o sută de metri din podul peste râul Elba s-a prăbușit. Incidentul a avut loc în jurul orei locale 3. Conform informaţiilor preliminare, nicio persoană nu a fost rănită.
La câteva ore de la prăbușire, a cedat și o altă porțiune de pod, a anunțat presa germană. Zona a fost izolată, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipe de intervenție, care evaluează pagubele.
Potrivit presei germane, bucățile de pod care au căzut au avariat și două conducte de termoficare. Cauza prăbuşirii podului este deocamdată neclară. Zona a fost izolată, iar pompierii au cerut oamenilor să o evite şi să nu obstrucţioneze accesul serviciilor de urgenţă.





















