Zilele Filmului Românesc (ZFR) vor avea loc în perioada 26-29 septembrie în zece localități din Republica Moldova. Programul include prezentarea mai multor filme românești, o lansare de carte și un masterclass.
Invitatul special al acestei ediții este regizorul Cristi Puiu. Filmul său „MMXX”, o co-producție România-Republica Moldova, va fi prezentat în premieră la Chișinău.
Lansarea cărții „Istoria filmului. O introducere” va fi însoțită de discuții cu criticul de film, Andrei Rus, care este și coordonatorul traducerii.
Mihai Bogos, cunoscutul inginer de sunet, va susține un masterclass cu tematica „Sunetul în film”. Pot participa atât studenții, cât și cei interesați.
Evenimente ZFR vor avea loc la Chișinău (26-29 septembrie), Hînceşti (26 septembrie), Nisporeni (27 septembrie), Călăraşi (28 septembrie), Orhei (29 septembrie), Ungheni (3 octombrie), Florești (4 octombrie), Bălţi (5-6 octombrie), Căuşeni (10 octombrie) şi Cahul (12-13 octombrie).
Accesul la filme este liber, în funcție de disponibilitatea locurilor. Biletele pentru evenimentele din Chișinău pot fi ridicate din 24 septembrie de la casa cinematografului Cineplex „Loteanu”. Informații despre ZFR din celelalte localități pot fi găsite pe paginile de Facebook ale evenimentelor.
Festivalul se află la a X-a ediție și are drept scop „conectarea în timp real a celor două cinematografii - Moldova și România”.





































