Statele Unite au anunțat miercuri că vor trimite Ucrainei un ajutor militar de 375 de milioane de dolari. Momentan, Kievul încearcă să convingă Occidentul să autorizeze folosirea de rachete cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului rus, transmite agerpres.ro.
Noul ajutor american pentru Kiev include muniţii, vehicule blindate (grele şi uşoare) şi rachete, a declarat Departamentul de Stat american într-un comunicat.
Preşedintele ucrainean a declarat miercuri, la tribuna ONU din New York, că ţara sa aflată în război cu Rusia „nu va accepta niciodată un acord de pace care să îi fie impus” de marile puteri.
Volodimir Zelenski a denunțat în faţa Adunării Generale a ONU „războaiele coloniale şi comploturile marilor puteri în detrimentul ţărilor mici”. Preşedintele a insistat că: „Ucrainenii nu vor accepta niciodată un eventual acord de pace cu Moscova care să le fie impus”.
Totodată, Şeful statului ucrainean l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că plănuiește atacuri împotriva infrastructurii nucleare a țării sale.





















