Israelul a bombardat aseară noi ținte Hezbollah din sudul şi estul Libanului şi a vizat un lider al grupării islamiste cu lovituri asupra capitalei libaneze Beirut. Potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii, 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în aceste raiduri care au lovit două cartiere rezidențiale dens populate.
Între timp în Israel au apărut noi informaţii despre conținutul convorbirii recente dintre preşedintele american, Joe Biden, şi premierul Benjamin Netanyahu, pe tema unei riposte israeliene asupra Iranului, notează Rador. Mai mult, Italia a acuzat Israelul de „crime de război”, după ce forţa ONU desfășurată între Liban şi Israel a denunțat tiruri israeliene repetate asupra pozițiilor sale. Doi soldaţi din cadrul forței de menținere a păcii au fost răniţi, relatează AFP.
UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a avut vineri o întâlnire în Turkmenistan cu noul său omolog iranian Masoud Pezeshkian, ocazie cu care ei au evidenţiat viziunea lor comună asupra politicii internaţionale şi preşedintele iranian a cerut Israelului să „înceteze uciderea oamenilor nevinovaţi” în Fâşia Gaza şi Liban, relatează agenţiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
UPDATE Statele Unite încă mai cred că Iranul nu a decis să-și construiască propriile arme nucleare, relatează Reuters, care citează doi oficiali americani cu rang înalt. Comentariile unui oficial al administrației Biden și ale unui reprezentant al Biroului Directorului de Informații Naționale (ODNI) au urmat declarațiilor publice ale directorului CIA William Burns, care a spus că Statele Unite nu au văzut nicio dovadă că liderul Iranului și-ar fi anulat decizia din 2003 de a-și suspenda programul de arme nucleare, scrie Digi24.
UPDATE Retorica schimbătoare a conducerii politice a Israelului și amploarea ordinelor de evacuare emise de armata sa pentru populația Libanului i-au făcut pe oficialii din regiune și din capitalele occidentale să suspecteze că războiul va fi mult mai lung și mai dificil decât operațiunea „limitată” anunțată de forțele israeliene, se arată într-o analiză Financial Times.
UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a început vizita în Turkmenistan, unde sunt prezenți și alți lideri din Asia Centrală. El va avea discuții cu președintele Iranului, într-un moment tensionat pentru Orientul Mijlociu. Înainte să ajungă la Așgabat, el l-a premiat şi pe prietenul său, preşedintele Belarusului, Alexandru Lukașenko, căruia i-a înmânat la Moscova un colan de aur cu pietre.
UPDATE O comisie de anchetă a Organizației Națiunilor Unite a acuzat Israelul că a pus în aplicare o „politică concertată de distrugere a sistemului de sănătate din Gaza” în timpul războiului în curs cu Hamas, informează BBC News.
UPDATE SUA consideră că liderul Hamas, Yahya Sinwar, este în viață și probabil se ascunde într-un tunel subteran din Gaza, cu ostatici în apropiere, a dezvăluit miercuri responsabilul de la Casa Albe pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, citat de The Times of Israel.
UPDATE Forțele de Apărare Israeliene (IDF) afirmă că l-au ucis pe comandantul suprem al Jihadului Islamic Palestinian, Mohammad Abdullah, în raidul aerian care a lovit joi tabăra de refugiați Nur Shams din Tulkarem, Cisiordania.
UPDATE Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou raport al Ministerului libanez al Sănătăţii, aceste raiduri fiind cele mai sângeroase în capitala libaneză de când Israelul şi Hezbollah sunt în război, relatează AFP, conform Agerpres.
UPDATE Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a estimat că aceste tiruri „ar putea constitui crime de război şi, cu siguranţă, reprezintă încălcări foarte grave ale normelor dreptului internaţional umanitar”. Spania a denunțat o „încălcare gravă a dreptului internaţional”, cerând ca securitatea „Căștilor albastre” să fie „garantată”. SUA s-au declarat „foarte îngrijorate”, cerând aliatului lor „să nu amenințe securitatea forţelor ONU de menținere a păcii”, notează Rador. Franţa a anunţat că „aşteaptă explicații” şi a „condamnat orice atingere la adresa securităţii UNIFIL”. Parisul solicitase, înainte de incident, o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situației din Liban.
UPDATE Forța Interimară a ONU în Liban (UNIFIL) a anunţat joi că doi membri ai săi, de origine indoneziană, au fost răniți după ce „un tanc Merkava al armatei israeliene a tras asupra unui turn de observație al sediului UNIFIL” din Naqoura. Incidentul a fost denunțat de SUA, Spania și Franța, dar mai ales de Italia, care acuză Israelul de „crime de război”, transmite AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Armata israeliană a dat asigurări că le-a cerut soldaţilor ONU, așa-numitele „Căști albastre”, să rămână „în spații protejate” înainte de a lansa atacuri „în apropierea” bazei lor.
UPDATE Atacul mortal a avut loc în timp ce un oficial ONU a declarat în cadrul Consiliului de Securitate că siguranța celor peste 10.400 de membri ai forțelor ONU de menținere a păcii din Liban este „din ce în ce mai mult în pericol”, iar operațiunile au fost practic oprite de la sfârșitul lunii septembrie, coincizând cu escaladarea Israelului împotriva Hezbollah în Liban.
UPDATE Israelul se concentrează pe lupta împotriva grupării Hezbollah și recomandă ca forța ONU de menținere a păcii – UNIFIL – din sudul Libanului să se deplaseze spre nord, a declarat joi ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, după ce forțele israeliene au deschis focul asupra mai multor poziții ale contingentului ONU.
UPDATE Cel puţin 18 persoane au fost ucise, iar alte 92 au fost rănite, joi, 10 ocombrie, în atacuri israeliene vizând cartiere dens populate la Beirut - al treilea atac al aviaţiei israeliene în capitala libaneză de la 23 septembrie, când tiruri transfrontaliere cu Hezbollahul s-au transformat în război, anunţă Ministerul libanez al Sănătăţi, relatează AFP.



















