O declarație făcută de Putin blochează negocierile de pace în Ucraina. Liderul de la Kremlin a declarat că, indiferent, de ce vor ucrainenii, el va anexa toată Novorossia, scrie presa rusă, cu referire la un interviu acordat de președintele rus presei indiene. Asta ar însemna că Putin vrea și regiunea Odesa, care este chiar la hotar cu Republica Moldova. Mai grav este că Donald Trump ar fi pe cale să tradeze Ucraina, spune președintele francez, Emmanuel Macron.
„De la început le-am spus autorităților ucrainene: oamenii nu vor să trăiască cu voi. Ei și-au exprimat această opinie la referendum. Le-am cerut tuturor să își retragă trupele de acolo, dar ei au preferat să lupte. Iar acum s-a ajuns la situația în care fie eliberăm acele teritorii pe cale militară, fie trupele ucrainene vor elibera teritoriul retrăgându-se”, a menționat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
La trei zile distanță după negocierile purtate la Moscova cu trimișii speciali ai președintelui american, liderul de la Kremlin recunoaște că a respins planul lor de pace. El a descris negocierile ca fiind dificile, iar cele cinci ore au fost necesare pentru că s-a discutat în detaliu fiecare punct al proiectului SUA.
Pe de altă parte, omologul său de la Casa Albă pare că-și schimbă din nou retorica. Donald Trump spune că, de fapt, Vladimir Putin ar dori să pună capăt războiului.„Nu știu ce face Kremlinul. Pot să vă spun că au avut o întâlnire destul de bună cu președintele Putin. Vom afla. Este un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată”.
Pe fundalul acestor declarații, astăzi a fost făcută publică o transcriere a unui apel telefonic care a avut loc luni între liderii europeni. Printre participanți s au numărat cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron. Aceștia și-au exprimat, în cadrul discuției, temerea că Statele Unite ar putea trăda Ucraina și Europa în negocierile pentru un acord de pace cu Rusia, manifestându-și totodată neîncrederea față de Washington.
„Există posibilitatea ca Statele Unite să trădeze Ucraina în chestiunea teritorială, fără claritate asupra garanțiilor de securitate”, a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron.
Potrivit surselor, la discuție a participat și Volodimir Zelenski. Pentru Zelenski „pericolul este mare”, a avertizat președintele francez, aprobat de cancelarul german Friedrich Merz, care a adăugat că Zelenski ar trebui să fie „extrem de atent în zilele următoare”.
Convorbirea a avut loc după ce administrația Trump a distribuit un plan de pace în 28 de puncte – redactat, potrivit unor surse, de trimisul Kremlinului Kirill Dmitriev, de Witkoff și Kushner care a fost criticat de Ucraina și aliații europeni pentru că era prea favorabil Rusiei și a declanșat noi negocieri la Geneva.
Discuțiile ulterioare, la care au participat oficiali europeni, ucraineni și americani, au dus la elaborarea unui plan actualizat în 19 puncte, pe care Rusia nu l-a acceptat încă.