Din primele zile ale invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Republica Moldova a devenit un refugiu sigur pentru mii de ucraineni. La rândul lor, jurnaliștii din Republica Moldova nu au rămas indiferenți. Aceștia nu doar că au relatat tragedia din țara vecină, dar au înfruntat și propaganda rusă omniprezentă. Despre cum corespondenții moldoveni au devenit un sprijin pentru adevăr și solidaritate, aflați din noul proiect TV8, „Cronici în Foc”.
Deși Ucraina a reușit să construiască o comunicare de criză destul de eficientă, corespondenții noștri s-au confruntat cu o serie de dificultăți în colectarea informațiilor. Despre schimbările necesare în procesul comunicativ pentru a obține rezultate și mai eficiente am discutat cu cei mai cunoscuți corespondenți de război ai țării noastre.
Viorica Tătaru, jurnalistă, coautoarea proiectului „Drumul războiului”:
„Am reușit să adunăm informații pentru istorie, pentru că noi ne-am spus că în aceste momente se scrie istoria, nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Republica Moldova.
Nu vom vorbi despre greutățile pe care le întâmpinăm în Ucraina, ci despre mici obstacole pe care ne-ar plăcea să le vedem mai bine organizate: de exemplu, formalitățile legate de acreditări sau de semnarea unor cereri când mergem să filmăm în zone periculoase. Am simțit aceste aspecte ca obstacole care ne-au îngreunat munca, trebuind să așteptăm mult timp. Am pierdut financiar, energie și timp, timp în care am fi putut produce mai mult material și mai multe informații veridice din Ucraina.
Spre exemplu, când ajungem într-un oraș și mergem să ne înregistrăm la un hub media (așa este regula), mă simt limitată când ni se propune să folosim doar imaginile deținute de acel hub media și nu avem permisiunea să filmăm singuri. În aceste momente ne simțim foarte limitați și am spus că această regulă trebuie schimbată. Noi ne propunem să arătăm și să vorbim doar despre ceea ce vedem cu propriii ochi. Dacă nu văd personal ce s-a întâmplat, nu pot vorbi despre asta. Ne-am exprimat nemulțumirile de fiecare dată și am spus: «Haideți să ne ușurăm munca și să cooperăm, pentru că toți avem nevoie să aducem informații, toți avem nevoie să combatem propaganda».
Televiziunile sau companiile media internaționale obțin accesul mult mai ușor, la ele întrebarea se soluționează la nivel guvernamental. I-am rugat să nu ne pună pe același cântar, pentru că noi mergem în mare parte pe cont propriu, asumându-ne totul financiar. Nu ne putem permite să așteptăm o săptămână pentru o semnătură când suntem în Ucraina”.
Andrei Captarenco, jurnalist, coautor al proiectului „Drumul războiului”:
„Am decis să rămânem și să oferim publicului nostru, care ne cunoaște și are încredere în ceea ce facem, o relatare despre ce vedem și ce se întâmplă în Ucraina. De la început, am pornit această luptă cu propaganda și am realizat cât de dură este această luptă.
În acești ani, nu vorbim de primele zile, ci deja al treilea an de când lucrăm în Ucraina... Este extrem de dificil să ajungem cât mai aproape de linia frontului. Este greu să reușim să vorbim cu armata, ceea ce este de înțeles. Problema nu este neapărat dificultatea de a ajunge, ci faptul că nu suntem obișnuiți cu acest mod de lucru. Suntem obișnuiți cu libertatea presei și a exprimării, unde toate ușile se deschid în fața jurnaliștilor.
Considerăm foarte important să mergem personal în Ucraina, să aducem informațiile pe care le vedem cu ochii noștri, să ne formulăm propriile concluzii și să le transmitem publicului. Informațiile despre Ucraina, despre prin ce trece poporul ucrainean astăzi, trebuie adunate de la fața locului”.
Polina Cupcea, reporter și fondatoarea proiectului „Oameni și kilometri”:
„Chiar din primele zile ale războiului, toată lumea avea ochii îndreptați spre Ucraina, și mă deranja faptul că venea foarte puțină informație direct de pe frontul din Ucraina, iar aceasta nu era adusă de colegii din Republica Moldova. Veneau fotografi, reporteri din Brazilia, America, Europa, dar noi, fiind la graniță, nu eram acolo. Mi se părea corect să fim acolo, atât pentru noi, cât și pentru vecinii noștri, și să aducem informația veridică.
Am mers în regiunea Odesa, în Tatarbunar, într-un sat de moldoveni, Borisovka. Voiam atât de mult să înțeleg ce se întâmplă în Ucraina. Știrile de pe front veneau – fotografii, video, diverse povești – dar eram curioasă cum trăiesc oamenii din spatele frontului. Voiam să aflu cum este să stai în fiecare minut sau secundă și să aștepți să fii bombardat.
În Ucraina, birocrația a însemnat doar acreditarea. Am trimis solicitarea în martie și nici măcar nu am primit un răspuns care să ne spună dacă cererea noastră este acceptată sau nu. Această așteptare era foarte apăsătoare; voiam să ajungem cât mai repede în Ucraina. Din cauza numeroaselor cereri, fiindcă toată lumea era cu ochii spre țara vecină, am obținut această acreditare abia în iulie. Am decis să plecăm în iunie fără acreditare. Înțeleg că trebuie să facă verificări, ceea ce este normal într-o țară aflată în război, dar nu cred că au fost foarte multe cereri din partea Republicii Moldova.
E una când vin jurnaliști de la The New York Times și îți cer acreditare – bănuiesc că ei nu așteaptă patru luni, cum am așteptat noi – și cu totul altceva când vine un proiect precum „Oameni și kilometri” din Republica Moldova și îți cere acreditare, primind-o abia peste patru luni. În iunie, nu am mai rezistat și am spus că plecăm în Ucraina, cu sau fără acreditare. Abia în iulie am primit un mesaj, întrebându-ne dacă mai avem nevoie de acreditare. Mi-ar plăcea să ne fie facilitat accesul și nouă, dar înțeleg că este stare de război și nu mă pot supăra.
Este necesar să relatăm în continuare despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. Chiar dacă au trecut doi ani și atenția lumii s-a diminuat, eu cred că este esențial să continuăm să informăm, deoarece tragediile nu s-au terminat și nu se știe când se vor termina. Oamenii au nevoie de informații veridice. Moldovenii trebuie să ia decizii pentru viitor, dar informațiile corecte trebuie să vină din Ucraina. Repet, suntem în aceeași barcă cu vecinii noștri. Trebuie să înțelegem că „nu te poți culca pe-o ureche””.
Этот материал был создан при поддержке проекта «Yak Vdoma» Hub в Бухаресте для украинских журналистов, реализованного CFI Media Development и финансируемого Министерством иностранных дел Франции с января по декабрь 2024 года.
Acest material a fost creat cu sprijinul proiectului „Yak Vdoma” Hub din București pentru jurnaliștii ucraineni, implementat de CFI Media Development și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Franței pentru perioada ianuarie – decembrie 2024.
