Dolarul a ajuns să coste mai mult de 18 lei, preț care nu a mai fost înregistrat de un an. Diferența mare între cursul de cumpărare și cel de vânzare, denotă tendința băncilor de a păstra banii în dolari, susțin experții în bănci și finanțe.
Cei care au astăzi dolari de vânzare pot obține un preț de 18 lei și 02 bani. Dacă trebuie să cumpărați, fiți gata să scoateți din buzunar până la 18 lei 29 de bani.
Slăbirea leului moldovenesc în raport cu valuta americană este determinată de victoria lui Donald Trump la prezidențialele de peste ocean.
În ultimele zile dolarul american a câștigat teren în fața principalelor valute de referință, cum ar fi euro sau lira sterlină.
Astfel, piețele valutare reacționează la declarațiile lui Trump de a consolida economia americană. Acum, mai rapid decât dolarul crește doar Bitcoinul, care a depășit deja valoarea de 90.000 de dolari.





















