Turiștii au acces din nou la renumita Fontana di Trevi din Roma, Italia. Acum mai bine de o lună, monumentul istoric a fost închis pentru reparație, fapt ce a stârnit un șir de nemulțumiri. Pentru a împăca și capra și varză, autoritățile au construit un pod, iar turiștii pot vedea din nou celebra fântână, doar că de sus. Primii oamenii, care au pășit pe pasarelă au rămas impresionați de priveliște, mai ales că pot admira și cum specialiștii muncesc la renovare.
Podul mobil a fost inaugurat acum, după ce mai bine de o lună oamenii nu au putut admira renumita fântână, înconjurată de un gard și în proces de renovare. Turiștii au format o coadă lungă la intrarea pe pasarelă, așteptând și câteva ore. Totul pentru a admira de sus monumentul istoric.
„- Nu mă așteptam la așa o priveliște frumoasă. De aici, poți vedea mult mai aproape detaliile și totul, dar da, e cam ciudat să treci peste el.
„Este minunat și foarte, foarte frumos. Chiar și fără ca apa să curgă în interiorul fântânii, poți vedea arhitectura, că s-a lucrat la detalii. E ceva spectaculos. Am fost norocoși că am urcat printre primii pe pod.”
„Ei bine, cred că este o lucrare fantastică. Cu siguranță este o fântână monumentală. Este o bucată de istorie, care trebuie întreținută.”
„Am vrut să oferim tuturor posibilitatea de a admira fântâna și să facem acest lucru dintr-o perspectivă unică pentru că ceea ce poți vedea de pe alee, nu vei putea niciodată să vezi în mod normal.”
Din cauza numărului mare de turiști, care vin zilnic acolo, autoritățile își propun să restricționeze spațiul din jurul fântânii începând de anul viitor. Există și un alt plan care prevede taxă pentru vizitarea renumitei Fontana di Trevi. Reparaţiile la Fontana di Trevi au început pe 7 octombrie. Monumentul urmează să fie redeschis înainte de jubileul din 2025.




































