Doi bărbați mascați au pătruns luna trecută pe domeniul regal britanic unde se află Castelul Windsor. Hoții au reușit să fure două vehicule dintr-un hambar, a relatat luni ziarul The Sun, conform Digi24.
Regele Charles al III-lea și soția sa, Camilla, nu se aflau pe proprietate la momentul incidentului, însă prințul William și familia sa erau la Adelaide Cottage, parte a domeniului unde se află Castelul.
Hoții au folosit un camion furat pentru a sparge o poartă de securitate pe timpul nopții și au escaladat apoi un gard de aproape doi metri înălțime, a precizat ziarul britanic.
Poliția locală a declarat că au intervenit în urma unui apel privind o spargere pe terenul Crown Estate din Windsor, la vest de Londra, cu puțin înainte de miezul nopții, la 13 octombrie.
„Infractorii au pătruns într-o clădire agricolă și au plecat cu camionetă Isuzu neagră și un ATV roșu”, a declarat pentru The Sun poliția din Thames Valley.
„Nu au fost efectuate arestări în acest stadiu, iar ancheta este în curs de desfășurare”, a precizat poliția.
Palatul Buckingham nu a făcut comentarii pe acest caz.
Anterior, în 2021, autoritățile au arestat în incinta castelului un bărbat înarmat cu o arbaletă, care a declarat că a vrut să o omoare pe regina Elisabeta a II-a.




































