Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

Denzel Washington dezvăluie că n-a putut trece peste pierderea premiului Oscar din 2000. „Am băut în noaptea aceea”

GettyImages-2071887400
21 noiembrie 2024, ora 19:57

Actorul american Denzel Washington, aflat din nou pe cai mari la Hollywood după interpretarea sa din filmul „Gladiatorul II”, a dezvăluit după 24 de ani cât de greu i-a fost să accepte că a pierdut Premiul Oscar din 2000 în fața unui alt actor cunoscut de publicul din întreaga lume, relatează revista Variety, citată de hotnews. 

Washington a fost nominalizat în 2000 la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal datorită intrepretării sale din The Hurricane, o dramă biografică în care l-a interpretat pe Rubin „The Hurricane” Carter, un fost boxer la categoria mijlocie condamnat pe nedrept pentru o triplă crimă comisă într-un bar din statul New Jersey.

Actorul acum în vârstă de 69 de ani avea deja în palmares la momentul respectiv alte 3 nominalizări la Premiul Oscar și o victorie grație filmului de război Glory din 1989, în care a jucat un rol secundar. În 1993 el a fost nominalizat și la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru interpretarea activistului american Malcolm X în filmul cu același nume apărut cu un an înainte.

Atunci a pierdut în fața lui Al Pacino, premiat pentru interpretarea sa din Parfum de femeie. Iar în 2000 concurența a fost din nou puternică. În afară de Washington, la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal au fost nominalizați Kevin Spacey (American Beauty), Russell Crowe (The Insider), Richard Farnsworth (The Straight Story) și Sean Penn (Sweet and Lowdown).

Washington avea să câștige Globul de Aur pentru rolul din The Hurricane, însă Premiul Oscar a mers la Kevin Spacey grație American Beauty, devenit în anii care au urmat un film cult.

„La Oscaruri i-au strigat numele lui Kevin Spacey pentru American Beauty. Am o memorie cum m-am întors în jur și m-am uitat la el, și nimeni nu se ridicase în picioare în afară de oamenii din jurul lui. Și tot restul lumii se uita la mine. Nu că a fost neapărat așa. Poate că acesta a fost felul în care am perceput eu lucrurile”, a povestit Denzel Washington într-un interviu acordat revistei Esquire.

„Poate că am simțit eu că tot restul lumii se uita la mine. Fiindcă de ce ar fi făcut asta? Gândindu-mă acum la asta, nu cred că au făcut-o”, a continuat actorul veteran.

Însă „sunt sigur că am mers acasă și am băut în noaptea aceea. A trebuit să o fac”, a relatat el.

„Nu vreau să sune ca și când spun: ‘O, el a câștigat Oscarul meu’, sau nimic de genul acesta. Nu a fost așa. Dar știți, au existat discuții în oraș despre ceea ce se întâmpla acolo, de cealaltă parte a străzii, iar asta e între el (Spacey) și Dumnezeu. Eu n-am nimic de-a face cu asta. Mă rog pentru el. Aia e între el și Creatorul său”, a mai spus Denzel Washington.

Acesta a povestit de asemenea că după ce a pierdut pentru a doua oară Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal a început să resimtă amărăciune și a pus-o pe soția sa, Pauletta, să voteze în locul lui pentru Premiile Oscar.

„Am trecut printr-o perioadă în care Pauletta se uita la toate filmele nominalizate la Oscar. I-am spus că nu îmi pasă de asta: ‘Hey, lor nu le pasă de mine? Nu îmi pasă’. Votează tu. Uită-te tu la ele. Eu nu mă uit la asta. Am renunțat. M-a luat amărăciunea. Mi-am plâns de milă”, a povestit actorul.

Washington avea să câștige însă doar doi ani mai târziu Premiul Oscar pentru un rol principal grație interpretării sale din Training Day, thriller-ul de acțiune în care a jucat alături de Ethan Hawke sub regiza lui Antoine Fuqua. Fuqua este și regizorul filmelor sale de acțiune The Equalizer, care s-au bucurat de succes la box office.

Prin victoria din 2002 Washington a devenit doar al doilea actor afro-american din istorie care și-a adjudecat Oscarul pentru actorul principal. Primul a fost legendarul Sidney Poitier, premiat în 1963 pentru filmul Lilies of the Field.

Din 2002 încoace Washington a obținut alte 4 nominalizări la Premiile Oscar, cel mai recent pentru filmul The Tragedy of Macbeth din 2022. Premiul a mers însă de fiecare dată la alt actor.

Cei de la revista Esquire l-au întrebat despre subiectul istoriei sale cu Premiile Oscar în condițiile în care specialiștii îl văd favorit pentru o nouă nominalizare grație interpretării sale din noul film Gladiatorul II al lui Ridley Scott. Ar fi însă o nominalizare pentru cel mai bun actor într-un rol secundar întrucât cel principal este jucat în noul Gladiatorul de actorul irlandez Paul Mescal.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente