Marcel Ciolacu, fost candidat la Președinția României, clasat pe locul al treilea în urma primului tur de scrutin, va susține pe Elena Lasconi în turul al doilea, când se va duela cu Călin Georgescu. Anunțul a fost făcut de Ciolacu pe Facebook, după declasificarea documentelor privind campania lui Călinescu în special prin intermediul platformei TikTok.
„Am luat act de declasificarea documentelor CSAT care arată că în campania electorală a domnului Călin Georgescu au fost folosite finanțări externe nedeclarate de către acesta și că există tipare de lucru ce arată implicarea unor actori statali!
Nu am putut să vorbesc public despre aceste documente pentru că am respectat legea. Însă, un fapt este cert: în competiția electorală, am fost cel mai afectat de modul în care domnul Călin Georgescu și-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal. Sper ca, pe baza dovezilor publicate azi, autoritățile statului să-și facă treaba, iar toți cei vinovați să plătească!
În fața acestei realități, o voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie”, a punctat Marcel Ciolacu.
„Trebuie să depășim valul de ură care ne macină de 20 de ani și să ne concentrăm, împreună, pe un mare obiectiv național - continuarea traseului de dezvoltare europeană a României!
Asta așteaptă de la noi atât românii care trăiesc în țară, cât și cei care trăiesc în Occident și care ne-au transmis, prin votul lor recent, că trebuie să continuăm să clădim un stat puternic și demn, capabil să se bată pentru drepturile românilor, oriunde locuiesc aceștia în lume!”, a mai adăugat Ciolacu.
Inițial, după primul tur, Marcel Ciolacu a evitat să anunțe sprijinul PSD pentru Elena Lasconi spunând doar că lasă românii să voteze după cum doresc.




































