Germania, Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia, Grecia, Finlanda, Marea Britanie, Elveția și Olanda au suspendat toate cererile de azil în curs de la cetățenii sirieni, ieri, după anunțul despre căderea regimului dictatorial din Siria. La o măsură similară lucrează și ministerul francez de interne, transmite Reuters.
Decizia, care afectează zeci de mii de cereri deschise, reflectă situația politică în continuă schimbare din Siria, precum și o renaștere a partidelor de dreapta din Europa, care sunt hotărâte să restricționeze imigrarea.
Germania și-a deschis larg ușile pentru un aflux de solicitanți de azil în 2015, la apogeul războiului civil din Siria, și găzduiește acum aproape un milion de sirieni, cea mai mare comunitate din Europa.
În acest context, autoritățile de la Berlin au declarat că situația din Siria este „complicată” și este prea dificil de preconizat cum vor evolua lucrurile. Din această cauză, au decis să amâne temporar luarea deciziilor cu privire la cererile de azil ale cetățenilor sirieni.
Conform publicațiilor germane, la moment se află depuse 47.270 de cereri asupra cărora nu s-a luat nici o decizie, dintr-un total de 72.420.
În Austria, aproximativ 95.000 de cetățeni sirieni locuiau la începutul anului 2024, iar alte 13.000 de cereri de azil au fost deschise la sfârșitul lunii noiembrie.
Pe acest fundal, cancelarul Karl Nehammer, care negociază în prezent un nou guvern de coaliție, a promis că va opri imigrația.
La rândul său, Ministerul de Interne de la Viena a declarat că trebuie să reevalueze situația din Siria și că va suspenda procesarea tuturor cererilor.
„Am ordonat ministerului să pregătească un plan pentru repatrieri și deportări ordonate”, a declarat ministrul de interne Gerhard Karner.
Pe parcursul zilei de luni, decizii asemănătoare au fost luate de Danemarca, Suedia și Norvegia.
Grecia a suspendat cererile de azil a aproximativ 9.000 de sirieni, a declarat o sursă guvernamentală de rang înalt. Oficialii au spus că guvernul se va reuni vineri pentru a finaliza măsura.
În cazul Franței, o decizie ar trebuie să fie luată în curând de Oficiul francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor.
Totuși, Comisia Europeană a avertizat că în prezent nu sunt implementate condiții pentru o întoarcere sigură și demnă în Siria.




































