Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Parlicov crede că Rusia va înjumătăți livrările de gaz către stânga Nistrului. „Le va limita până la nivelul consumului social”

parlicov1
12 decembrie 2024, ora 20:36

Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, revocat din funcție în urma crizei din jurul achiziției de gaze naturale, consideră că lucrurile privind situația energetică pe ambele maluri ale Nistrului va fi mai clară lunea viitoare, pe 16 decembrie. Cel mai probabil scenariu, în opinia lui Parlicov, este că Rusia nu va tăia livrările de gaz către regiunea transnistreană, ci doar le va limita până la nivelul de consum social. Asta ar însemna că livrările ar putea fi înjumătățite. 

„Scenariul cel mai probabil este că Gazprom va limita volumele de gaze pe care le va livra pe malul stâng, deci nu le va tăia cu totul, dar va limita aceste volume până la nivelul acoperirii consumului social, cam jumătate din cantitatea care a fost până acum. Eu cred că la asta se va rezuma”, a explicat Victor Parlicov în ediția de joi, 12 decembrie, la „Cutia Neagră” de la TV8. 

Parlicov admite că ar putea avea loc și un alt scenariu. 

„E posibil ca Rusia să dea volumele astea nu la hotar cu România-Ucraina, dar cu Bulgaria și atunci costurile astea suplimentare cineva va trebui să și le asume”, a menționat fostul ministru. 

Victor Parlicov susține că scenariul în care Rusia ar limita livrările de gaze către regiunea transnistreană situația ar fi mai simplă pentru ambele maluri ale Nistrului. 

Prim-ministrul Dorin Recean este așteptat azi în Parlament pentru a cere instituirea stării de urgență în domeniul energetic. Potrivit autorităților, măsura este necesară având în vedere că Gazprom ar putea sista livrările de gaze spre stânga Nistrului, ceea ce crește riscul unei crize umanitare în regiune, dar și pentru stabilitatea sectorului energetic în întreaga țară.

Aproape 300.000 de moldoveni din regiunea transnistreană riscă să rămână fără gaz și electricitate la mijlocul iernii. În timp ce malul drept al țării beneficiază de securitate energetică, malul stâng depinde complet de livrările de gaz ale companiei rusești Gazprom, pe baza unui contract valabil până pe 30 septembrie 2026.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente