„Suntem gata să ajutăm”. Este mesajul transmis de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după ce a discutat cu șefa statului, Maia Sandu, despre criza energetică din stânga Nistrului.
„Este o sarcină urgentă să păstrăm stabilitatea și să creăm condiții pentru poporul R. Moldova, astfel încât să poată trăi în pace, să muncească în țara sa și să susțină drumul nostru comun spre UE”, a scris Zelenski pe canalul său de Telegram.
„Actuala situație energetică din Moldova, în special pe malul stâng al Nistrului, este o încercare evidentă a Rusiei de a manipula cu resursele energetice împotriva autorităților Republicii Moldova”, a adăugat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit unui comunicat al Președinției Republicii Moldova, Volodimir Zelenski și Maia Sandu au convenit să identifice soluții comune pentru a preveni agravarea crizei umanitare și a proteja populația afectată, inclusiv prin utilizarea unor surse alternative de energie, precum cărbunele.





















