În acest an urmează să fie finalizată porțiunea de cale ferată Cahul-Giurgiulești, redeschis tronsonul feroviar Cantemir Fălciu și să fie construit un hub feroviar la Ungheni. Anunțul fost făcut în cadrul Reuniunii ministeriale QUINT Meeting, desfășurată la Chișinău, la care au participat oficiali din Ucraina, România, Uniunea Europeană și SUA.
Uniunea Europeană susține că Moldova trebuie sa aibă o infrastructură dezvoltată capabilă să ajute la restaurarea Ucrainei.
Reuniunea s-a încheiat cu un angajament comun de a accelera proiectele de infrastructură în regiunea Dunării, în vederea sprijinirii reconstrucției Ucrainei și creării unui mediu stabil.
„Când discutăm despre aceste facilități și măsuri regulatorii, când oferim bani pentru dezvoltarea infrastructurii în Moldova, Ucraina și România o facem pentru că știm că în câțiva ani ambele și Moldova și Ucraina vor fi membri ai UE și le vom avea conectate cu rețelele de transport din Europa”, a menționat directorul general pentru Mobilitate și Transport al UE, Magda Kopczyńska.






















