Salvatorii au găsit cadavrele a 40 de persoane în urma accidentului aviatic de lângă Washington, iar 16 persoane sunt încă date dispărute. Căutările ar fi fost puse pe stop temporar, potrivit CNN. La fața locului a fost adusă o macara, dar va putea fi utilizată abia în următoarele 24-48 de ore. Între timp, au fost recuperate cutiile negre ale avionului.
Potrivit autorităților americane, patru persoane au fost localizate, dar sunt încă blocate în epava avionului. Și doi soldați din elicopter nu pot fi încă scoși la suprafață.
Ambele înregistratoare de zbor ale avionului au fost recuperate, iar Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor a anunțat că va analiza înregistrările pentru a stabili cauza tragediei. Un raport preliminar este așteptat în termen de 30 de zile.
Nu se știe încă dacă echipajul elicopterului folosea ochelari speciali de vedere pe timp de noapte, ceea ce ar fi putut influența capacitatea de orientare.
„Este întuneric deasupra apei, iar acești ochelari îi ajută pe piloți să vadă mai bine”, a explicat Jonathan Koziol, șeful de stat major al unei divizii de aviație a armatei.
În plus, un echipaj de specialiști va analiza traiectoria avionului și dacă acesta respecta traseul aprobat de Administrația Federală a Aviației (FAA).
TV8.md amintește că un avion cu 64 de oameni la bord s-a prăbușit în seara zilei de 29 ianuarie, în râul Potomac de lângă Washington. Aeronava s-a ciocnit cu un elicopter al Armatei SUA, în timp ce ateriza pe Aeroportul Ronald Reagan. Cel mai probabil, toate cele 67 de persoane din vehicule au murit. Accidentul este unul dintre cele mai grave produse în apropierea capitalei americane în ultimii ani.




































