Superstarul Lionel Messi a înscris al 900-lea gol din cariera sa. Argentinianul nu a reușit, însă, să evite eliminarea echipei Inter Miami, în optimile de finală ale Ligii Campionilor CONCACAF, în fața lui Nashville.
Inter Miami a început foarte bine duelul și Messi a deschis scorul în minutul 7 al întâlnirii disputate pe teren propriu de gruparea din Florida.
Grație reușitei Messi a ajuns la 81 de goluri înscrie de la sosirea sa în Liga nordamericană de fotbal în 2023. Octuplul câștigător al Balonului de Aur a înscris anterior 672 de goluri pentru FC Barcelona, 32 pentru Paris Saint-Germain, precum și 115 goluri pentru selecționata Argentinei, cu care a cucerit titlul de campion mondial în 2022.
Din păcate pentru campionul mondial, oaspeții au restabilit egalitatea cu un sfert de oră înainte de final prin Espinoza. Meciul tur sa încheiat cu un scor alb, 0:0, astfel că Nashville SC s-a calificat în faza următoare grație regulii golului marcat în deplasare.