Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că își dorește ca Europa să devină și mai independentă din punct de vedere energetic față de Rusia. Anunțul a fost făcut după deconectarea statelor baltice de la rețeaua electrică rusă, transmite HotNews.
„Moscova nu va mai putea folosi energia ca armă împotriva statelor baltice”, a declarat președintele în discursul său video de duminică.
„Aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm cu toții în Europa, cu toții pe continent”, a continuat Zelenski.
De asemenea, liderul de la Kiev a venit cu mai multe recomandări pentru statele europene.
„Trebuie să lucrăm mai mult cu America: GNL, petrol, trebuie să lucrăm mai mult cu partenerii noștri din țările vecine ale Uniunii Europene, din această regiune, pentru a importa energia necesară”, a subliniat Zelenski.
Totodată, președintele ucrainean a recomandat Orientul Mijlociu și Africa de Nord ca alternativă la energia rusă pentru țările din Caucaz.
TV8.md amintește că ieri, țările baltice s-au decuplat oficial și complet de la rețeaua electrică rusă și s-au racordat la sistemul energetic european.





































