Statele Unite au ucis un responsabil al ramurii siriene a Al-Qaida, Hurras al-Din, în timp ce Israelul a primit un transport de bombe grele MK-84 din Statele Unite, după ce preşedintele american Donald Trump a ridicat blocajul impus anterior de administraţia predecesorului său, Joe Biden. Totodată, Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că lucrează „în deplină cooperare” cu președintele american, iar cele două țări sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare.
Totodată, Premierul israelian a ordonat trimiterea unei delegații de negociatori la Cairo.
UPDATE Armata israeliană a ucis luni un lider al grupării militante Hamas în zona Sidon din sudul Libanului, se menţionează într-un comunicat, transmite Rador. Conform acestuia, victima – Muhammad Shaheen – era șeful departamentului de operațiuni al Hamas din Liban și fusese implicat recent în promovarea unor „comploturi teroriste” împotriva cetățenilor israelieni comandate de Iran și finanțate de pe teritoriul libanez. Armata israeliană a organizat atacuri împotriva membrilor Hamas, ai grupării armate libaneze Hezbollah și ai altor facțiuni din Liban, în paralel cu războiul din Gaza.
UPDATE Rudele ostaticilor răpiți în atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului și duși în Fâșia Gaza au cerut luni eliberarea lor, în cea de-a 500-a zi de captivitate, relatează AFP, citat de Agerpres. Zeci de persoane au mărșăluit în Ierusalim afișând portrete de ostatici în direcția reședinței private a premierului israelian Benjamin Netanyahu. Rudele ostaticilor s-au deplasat apoi în Parlament, unde au fost invitate să participe la întâlniri cu aleșii în comisii parlamentare. Unii au cerut autorităților israeliene să facă mai mult pentru a asigura eliberarea celor dragi.
UPDATE Israelul a primit un transport de bombe grele MK-84 din Statele Unite, după ce preşedintele american Donald Trump a ridicat blocajul impus anterior de administraţia predecesorului său, Joe Biden, asupra exportului acestor muniţii, a anunţat Ministerul Apărării israelian duminică, transmite Digi24. MK-84 este o bombă neghidată de 2.000 de livre (907 kg), capabilă să străpungă beton gros şi metal, având un larg efect distructiv. Administraţia Biden refuzase anterior să aprobe exportul acestora către Israel, invocând îngrijorări privind impactul lor în zonele dens populate din Fâşia Gaza, informează News.ro. După atacul din 7 octombrie 2023 al militanţilor Hamas din Gaza, Washingtonul a trimis mii de bombe de 2.000 de livre către Israel, dar ulterior a blocat un transport, restricţie pe care administraţia Trump a ridicat-o luna trecută. „Transportul de muniţii care a sosit în Israel în această seară, aprobat de administraţia Trump, reprezintă un atu semnificativ pentru Forţele Aeriene şi IDF şi este o nouă dovadă a alianţei puternice dintre Israel şi Statele Unite”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, sâmbătă seara.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat trimiterea unei delegații de negociatori la Cairo luni pentru a discuta despre „continuarea implementării primei faze a acordului” pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza, conform unui anunț făcut duminică de biroul său, informează AFP, citat de Agerpres. După ședința cabinetului de securitate israelian de luni, „echipa va primi instrucțiuni pentru continuarea negocierilor privind subiectele celei de-a doua faze” a acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza dintre Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, intrat în vigoare pe 19 ianuarie.
UPDATE Arabia Saudită este deschisă să medieze între administrația Trump și Iran în căutarea unui nou acord pentru a limita programul nuclear al Teheranului, transmite CNN, conform Digi24. Regatul este îngrijorat de faptul că Iranul ar putea fi mai înclinat să încerce să fabrice o armă nucleară acum că agenții săi regionali - mult timp văzuți ca un factor de descurajare împotriva atacurilor israeliene - au fost slăbiți semnificativ. Arabia Saudită speră să profite de legăturile sale strânse cu președintele Donald Trump pentru a oferi Iranului o punte diplomatică către Casa Albă.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică, după întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio, că lucrează „în deplină cooperare” cu președintele american Donald Trump, inclusiv la reluarea războiului din Fâșia Gaza dacă ostaticii nu sunt eliberați, transmite EFE, citat de Agerpres. „Contrar a ceea ce s-a publicat, președintele Trump și cu mine lucrăm în deplină cooperare și coordonare”, a declarat premierul Netanyahu în declarații de presă comune după întâlnirea sa cu Marco Rubio la Ierusalim.
video: yt/Associated Press
UPDATE Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze „agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat american Marco Rubio, transmite Reuters, citat de News.ro. „Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a discutat recent cu emisarul preşedintelui american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, (şi l-a informat) că va convoca cabinetul de securitate mâine (luni) pentru a discuta despre a doua fază a acordului de încetare a focului” între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Gaza, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie, a precizat biroul său într-un comunicat.
UPDATE Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a discutat duminică cu prințul moștenitor al Iordaniei, Al Hussein bin Abdullah al II-lea, planul pe care Cairo îl pregătește pentru a reconstrui Fâșia Gaza fără a expulza populația de peste două milioane de locuitori a enclavei palestiniene, așa cum a propus președintele american Donald Trump, informează EFE, citat de Agerpres. În cadrul unei întâlniri la Cairo „s-a subliniat necesitatea de a începe imediat reconstrucția Fâșiei Gaza fără a-i strămuta pe palestinieni de pe pământurile lor”, se arată într-un comunicat al președinției egiptene. Comunicatul a subliniat, de asemenea, că „prințul moștenitor iordanian a reiterat sprijinul țării sale pentru eforturile Egiptului de a elabora un plan pentru reconstrucția Fâșiei cu locuitorii săi pe pământul lor”.
UPDATE Statele Unite au ucis un responsabil al ramurii siriene a Al-Qaida, Hurras al-Din, care şi-a anunţat recent dizolvarea, a anunţat duminică armata americană, potrivit AFP, transmite Digi24. Centcom, comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu, a precizat pe X că a „ţintit şi ucis «sâmbătă în nord-vestul Siriei» un înalt responsabil cu finanţele şi logistica organizaţiei teroriste Hurras al-Din (HaD), filială a Al-Qaida”. Identitatea acestui lider jihadist nu a fost precizată.



















