Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a întâlnit marți la Ankara cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Întâlnirea a avut loc în paralel cu negocierile de la Riad dintre Rusia și SUA privind situația din Ucraina.
video: yt/Haber Global
La începutul vizitei în Turcia, președintele Ucrainei a adus un omagiu memoriei primului președinte al țării, Mustafa Kemal Ataturk.
Ulterior, împreună cu prima doamnă, Zelenski a deschis oficial noul sediu al Ambasadei Ucrainei la Ankara. Proiectul a fost aprobat încă din 2019.

„Zidurile ambasadei au fost ridicate pe măsură ce colaborarea dintre țările noastre a crescut. Este foarte simbolic faptul că noua ambasadă reflectă, practic, un nou nivel al parteneriatului nostru strategic. Iar astăzi, la ambasadă, m-am întâlnit cu reprezentanții comunității ucrainene din Turcia. Mulțumesc întregii echipe care lucrează pentru aceste relații importante și bune!”, a scris pe Telegram oficialul.
De asemenea, Zelensky a menționat că vede Turcia printre țările care ar putea oferi Ucrainei anumite garanții de securitate în contextul așteptatei înțelegeri pentru încheierea războiului.
„Dorim pace, vrem ca acest război să se termine. Dar, desigur, vrem ca încheierea acestui război să se bazeze pe anumite garanții de securitate. Vrem ca aceste garanții să fie oferite de SUA, UE și întreaga Europă, inclusiv de Turcia”, a declarat Zelensky, conform presei locale.
La rândul său, după întâlnire, Erdogan a menționat:„Ţara noastră va fi o gazdă ideală a posibilelor negocieri între Rusia, Ucraina şi Statele Unite într-un viitor apropiat, în perioada următoare”, iar liderul de la Kiev a mulțumit pentru ospitalitate, căldură și negocierile constructive.
„Mulțumim Turciei pentru tot sprijinul acordat statului și poporului nostru, pentru fermitatea în chestiunile legate de suveranitatea și integritatea teritorială a statului nostru”, a mai afirmat Zelenski.
Cei doi oficiali au discutat despre încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în special despre importanța cooperării în contextul garanțiilor de securitate, dar și despre mai multe subiecte legate de economie, educație, securitate alimentară, precum și eliberarea prizonierilor ucraineni din Rusia.
video, foto: tg/Zelenskiy_official























