Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

/VIDEO/ Un deputat socialist crede că, între cele două lecturi, Guvernul ar putea da aviz negativ proiectului PACCO. „Nu o să mă mire”

INTREABA GHETU cadru general
21 februarie 2025, ora 21:42

Proiectul privind fuziunea PA și PCCOCS și de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), votat joi, 20 decembrie, în prima lectură, ar putea fi examinat în baza avizului Guvernului înaintea celei de-a lecturi. Declarația a fost făcută de autorul de bază al proiectului cu pricina, deputatul PAS, Igor Chiriac la „Întreabă Ghețu” de la TV8. 

De cealaltă parte, deputatul socialist Radu Mudreac este de părere că, între cele două lecturi, Guvernul ar putea aviza negativ proiectul. 

„Nu am văzut nicio instituție implicată în acest proiect să fie cât de cât mulțumită legat de el. Ministerul Justiției așa și a anunțat că așteaptă avizele de la toate instituțiile ca să îi poată face un aviz comun și definitiv pentru ședința Guvernului. Nu o să mă mire faptul că o să vină din partea Guvernului un aviz negativ”, a menționat Radu Mudreac. 

Deputatul PAS Igor Chiriac crede însă contrariul. 

„Eu cred că avizul Guvernului va fi de îmbunătățire a proiectului de lege pentru că am auzit părerea Ministerului Justiției care a spus că de principiu susține acest proiect de lege doar că vor veni cu unele îmbunătățiri”, a subliniat Igor Chiriac. 

Deputatul Igor Chiriac a confirmat că proiectul PACCO nu va fi expediat Comisiei de la Veneția înainte de lectura a doua. 

„Probabil îl vom vota în lectura a doua fără opinia Comisiei de la Veneția”, a spus Chiriac.

Deputații au adoptat în prima lectură proiectul privind fuziunea PA și PCCOCS și de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Votul s-a efectuat prin ridicarea mâinilor, întrucât sistemul nu funcționa la președintele Parlamentului. În total, 61 de deputați au susținut proiectul, 21 au votat contra, iar 2 s-au abținut.

Atât deputați PAS, cât și BCS, au criticat proiectul privind comasarea PA și PCCOCS.

Lilian Carp de la PAS a avertizat că, în forma actuală, proiectul nu asigură mecanismele necesare pentru a elimina „bandiții” din sistemul judiciar. Raportorul proiectului, deputatul PAS, Igor Chiriac, a recunoscut că proiectul nu este perfect, dar urmează a fi îmbunătățit.

Deputata PAS, Olesea Stamate, a subliniat că fără o analiză detaliată, există riscul ca noua instituție să rămână nefuncțională, mai ales într-o perioadă electorală sensibilă.

TV8.md amintește că ieri, Comisia juridică de la Parlament a organizat primele consultări publice privind proiectul de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). În cadrul dezbaterilor, șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a avertizat că noua structură PACCO ar putea duce la un „dezmăț al criminalității”.

Iar deputata PAS, Olesea Stamate, a solicitat în cadrul consultărilor publice ca proiectul privind crearea PACCO să fie trimis spre examinare Comisiei de la Veneția, înainte de adoptare. Și Ministerul Justiției a identificat riscuri în reforma procuraturilor specializate. Tot ieri, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și-a anunțat demisia și a îndemnat deputații să nu susțină fuzionarea procuraturilor specializate.

Noua instituție numită PACCO va fi condusă de un procuror-șef și mai mulți adjuncți. Numărul procurorilor va fi stabilit de Consiliul Superior al Procurorilor la cererea procurorului-șef. Angajații instituției vor fi testați la poligraf și supuși unui test psihologic. Până la alegerea prin concurs a procurorului-șef, procurorul general va numi un interimar. Parlamentul se așteaptă ca noua instituție să își înceapă activitatea peste două luni. 

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente