Președinte Ucrainei zboară vineri la Washington pentru mult așteptata întâlnire cu omologul său american, scrie agenția Reuters cu referință la două surse din anturajul celor doi lideri. Întrevederea a fost planificată după ce părțile au ajuns la un consens în privința zăcămintelor minerale pe care Ucraina este gata să le cedeze Statelor Unite.
Un acord în acest sens urmează să fie semnat în cadrul vizitei lui Volodimir Zelenski peste ocean de către miniștrii de externe din cele două țări.
Influentul ziar american Financial Times susține că a văzut versiunea finală a documentului și că acesta prevede ca Ucraina să cedeze jumătate din banii încasați din exploatările minerale deținute de stat, inclusiv petrol și gaze. Partea bună este că americanii vor să investească acești bani în reconstrucția Ucrainei.
După preluarea mandatului de președinte, Donald Trump a șocat Ucraina, dar și Europa prin apropierea sa de Kremlin. Totuși, Kievul crede că lucrurile se vor echilibra în contextul în care liderul de la Casa Albă a ales să se întâlnească mai întâi cu Zelenski și apoi cu Putin.





















