În Republica Moldova, femeile câștigă în medie cu 15,6% mai puțin decât bărbații. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, exprimată în valoare absolută, în anul 2023 discrepanța salarială pe sexe a constituit în medie circa 2071,5 lei. Astfel, câștigul salarial mediu lunar brut al femeilor, în anul 2023, a constituit 11237,2 lei, iar al bărbaților – 13308,7 lei..
Femeilor le revin câștiguri salariale inferioare bărbaților în majoritatea activităților economice. Totuși, cele mai mari discrepanțe ale câștigurilor salariale ale femeilor și bărbaților sunt în informații și comunicații și activități financiare.
Femeilor le revin câștiguri salariale superioare bărbaților doar în activități de servicii administrative și activități de servicii suport, precum și în industria extractivă.
Statisticile mai arată că femeile din Moldova activează preponderent în sectorul serviciilor. Acestea se regăsesc mai puțin în sectorul agricol, informaţii şi comunicaţii, tranzacții imobilare și activități de servicii administrative și de suport, transport şi depozitare și construcţii. În schimb, predomină în activități economice precum învăţământ, sănătate și asistență socială, intermedieri financiare şi asigurări, activități de cazare și alimentație publică, activităţi culturale şi de agrement și comerț.
Potrivit BNS, în Republica Moldova, șomajul afectează într-o măsură mai mare bărbații decât femeile.
Rata şomajului în anul 2023, la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 5,0% în rândul bărbaţilor și de 4,2% în rândul femeilor . În funcție de vârstă, cea mai înaltă rată a șomajului, atât la bărbați (11,7%), cât și la femei (11,2%), a fost înregistrată la tinerii de 15-24 ani.




















