Gazul „ieftin” presupune adesea șantaj și dependență economică. De-a lungul anilor Republica Moldova a plătit frecvent mai mult decât alte țări pentru gazul rusesc, iar așa-zisele reduceri au venit la pachet cu șantaj politic și concesii. Cât de „ieftin” a fost, de fapt, gazul rusesc și care sunt riscurile dependenței energetice?
Recent, într-un interviu, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că gazul livrat de Rusia la prețuri preferențiale poate fi văzut ca un ajutor financiar direct pentru țara noastră.
„În anul 2020 noi primeam gazul din Rusia cu 150 sau 180 de dolari. Hai lasă să fie 200. Atunci când tariful era 4,60 și Maia Sandu striga la megafon...Lasă să fie 200. Prețul mediu european atunci, cât plăteau nemții era 450-500. La 200 de dolari înmulțește la 1 miliard și ceva de metri cubi cât Moldova consumă și cât o să se primească asta? O să se primească vreo 200 și ceva de milioane de dolari doar într-un an”, a declarat ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Datele statistice contrazic afirmațiile fostului președinte. În 2020, Republica Moldova a plătit pentru gaz cu aproximativ 20 de dolari mai mult decât prețul mediu global pentru 1000 de metri cubi. De fapt, țara noastră a cumpărat gaz mai scump chiar și comparativ cu prețul mediu la care Gazprom l-a vândut altor țări. Potrivit raportului său anual, în 2020, concernul rus a exportat gaz la un preț mediu de 143 de dolari pentru 1000 de metri cubi, în timp ce Moldovagaz l-a cumpărat cu aproximativ 152 de dolari. În 2019, diferența a fost și mai mare – Moldova a plătit cu 23 de dolari mai mult decât prețul mediu al Gazpromului. O situație asemănătoare a avut loc și în primii ani de independență.
„Totul a început în 1994. Atunci Gazprom a ridicat prețul la gaz pentru Moldova de la 38,5 de dolari la până la 80 de dolari. Țările din CSI plăteau 50 de dolari. Statele din Uniunea Europeană – 73 de dolari, iar Moldova plătea cel mai mare preț de pe tot continentul european”, susține expertul energetic, Sergiu Tofilat.
Este adevărat că în perioada guvernării comuniste, Moldova a beneficiat de un preț preferențial la gaze. După 2008, însă, diferențele de tarif față de alte țări s-a redus semnificativ. Chiar și aceste reduceri au avut un cost mare – o dependență totală de Rusia privind aprovizionarea cu gaze naturale. Astfel, Moscova putea șantaja, ridica prețul și lăsa Moldova fără gaze când își dorea. Aceste presiuni au fost aplicate din 1 ianuarie 2006, când Gazprom a sistat livrările de gaz către țara noastră. Un scenariu similar a avut loc și în 2009.
„Până în 2021 și chiar până în 2022, noi nu aveam alte surse pe care să punem miza decât doar pe gazul din Federația Rusă, acuma noi îl achiziționăm de la zeci, bun nu zeci, dar mai bine de zece diferite companii de pe piața europeană, care oferă preț la condiții de piață. El nu mai este asociat cu careva condiționalități politice. Haideți să acceptați datorii, da haideți acceptați niște concesiuni pe Transnistria. Mai acceptați nu știu ce, nu știu ce”, declara ex-ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Diversificarea surselor de import și plata gazelor la prețul pieței sunt esențiale pentru independența energetică. Acest lucru oferă statului libertatea de a alege furnizorul și de a negocia condițiile. Totodată, dacă un guvern nu achită prețul real în bani, atunci decontul se va materializa prin șantaj sau impunerea unor condiții contrare intereselor naționale. Exemplul Ucrainei este cel mai concludent.
„În 2010, în aprilie, au fost negocierile de la Harkov. Atunci Ucraina a cedat, a dat dreptul armatei ruse să se afle în Crimeea, flotei rusești să fie în Crimeea pe 25 de ani și în schimb au primit o reducere la gaz de 30%.//MUSCA// În 2014, 4 ani mai târziu, Ucraina a pierdut Donbassul și Crimeea. Merită să faci așa negocieri? -Pentru preț la gaz. -Așa reducere cred că nouă nu ne trebuiește”, mai spune Tofilat.
Prin urmare, nu există energie ieftină sau gratuită, iar cedările în favoarea reducerilor la gaze naturale pot avea consecințe grave pe termen lung. Exemplul Ucrainei, dar și criza energetică din stânga Nistrului au demonstrat cât de mare este costul real al dependenței față de gazul rusesc.
