Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Donald Trump îl va primi joi la Washington pe secretarul general al NATO, Mark Rutte

241123-SG-Trump_rdax_775x440p
11 martie 2025, ora 20:22

Preşedintele american Donald Trump îl va primi joi la Washington pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunţat marţi Casa Albă, transmite Reuters citat de G4media. 

Mai devreme marţi, Mark Rutte a declarat că este de acord cu preşedintele Trump că mai întâi trebuie încheiat un acord de pace în conflictul declanşat de invazia rusă asupra Ucrainei, iar abia după ce va fi încheiat un astfel de acord să se ia deciziile asupra garanţiilor care să asigure că înţelegerea nu va fi încălcată, transmite Agerpres.

„Cred că preşedintele Trump are dreptate asupra faptului că, înainte de a putea menţine pacea, mai întâi trebuie să faci pace. Iar pacea nu este încă acolo”, a spus Rutte la o conferinţă de presă în capitala kosovară Pristina.

Secretarul general al NATO a mai afirmat că doreşte să „sublinieze cu adevărat faptul că, datorită lui (Trump), s-a realizat acum un mare progres asupra Ucrainei, în ceea ce priveşte iniţierea discuţiilor atât cu ruşii, cât şi cu ucrainenii”.

Rutte a salutat şi iniţiativele mai multor ţări europene care încearcă să obţină pentru Ucraina garanţii de încredere că nu va mai fi atacată de Rusia în viitor. „Este bine că francezii şi britanicii au luat iniţiativa de a se asigura că atunci când se va ajunge la un acord de pace sau la o încetare a focului în Ucraina, se va aborda problema garanţiilor de securitate”, a apreciat el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele francez Emmanuel Macron aduc insistent în discuţie tema trimiterii unor trupe de menţinere a păcii în Ucraina ca garanţie de securitate pentru această ţară, deşi Rusia a transmis în mod repetat că se opune prezenţei trupelor străine pe teritoriul ucrainean.

Pe de altă parte, Franţa şi Regatul Unit doresc ca o asemenea forţă de menţinere a păcii să beneficieze de protecţia SUA, în timp ce administraţia preşedintelui american Donald Trump consideră că oferirea unor garanţii de securitate Ucrainei trebuie să revină exclusiv europenilor.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente