Statele Unite continuă atacurile aeriene împotriva miliției houthi din Yemen, aliniate cu Iranul, conform unui anunț făcut luni de Comandamentul Central al SUA. La rândul lor, rebelii au revendicat duminică un atac asupra unui portavion american în Marea Roşie.
Totodată, Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz, a avertizat Iranul că „toate opţiunile sunt pe masă” pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu armă nucleară, în timp ce Gardienii Revoluției au declarat că vor riposta oricăror atacuri.
video: yt/The Guardian
UPDATE Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, cu care a discutat eforturile vizând încheierea războiului din Ucraina și cele de refacere a stabilității în Siria, a anunțat duminică administrația prezidențială de la Ankara, transmit Reuters și AFP. Ultimul contact cunoscut între cei doi lideri datează din noiembrie 2024, imediat după victoria lui Trump în alegerile prezidențiale. Cu acest prilej, Erdogan a insistat de asemenea pe necesitatea de „a finaliza procesul de achiziție” a avioanelor de luptă americane F-16 și de a avansa participarea Turciei la programul avioanelor F-35, a indicat președinția turcă într-un comunicat.
UPDATE Statele Unite continuă atacurile aeriene împotriva miliției houthi din Yemen, aliniate cu Iranul, conform unui anunț făcut luni de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), transmite dpa, citat de Agerpres. CENTCOM nu a oferit mai multe detalii, dar a postat pe X un videoclip cu avioane militare americane care decolează.
video: x/CENTCOM
UPDATE Iranul va riposta oricărui atac, avertizează Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, după ameninţări ale preşedintelui american Donald Trump împotriva unei susţineri a rebelilor huthi de către Teheran, relatează AFP, citat de News.ro. Donald Trump a cerut Iranului să-şi oprească „imediat” susţinerea rebelilor huthi. „America vă va face întru totul responsabili şi nu vă vom face cadouri!”, a scris liderul de la Casa Albă pe Truth Social. „Iranul nu caută războiul, dar dacă cineva îl ameninţă va va răspunde adecvat, hotărât şi definitiv” oricărui atac, i-a replicat duminică, la televiziunea de stat, comandantul Gardienilor Revoluţiei, generalul Hossein Salami.
UPDATE Scrisoarea trimisă Iranului de către preşedintele american Donald Trump, care îndeamnă la un acord asupra programului nuclear, are un conţinut similar declaraţiilor sale faţă de Teheran, a afirmat luni diplomaţia iraniană, conform Digi24. „Nu avem deocamdată intenţia să dăm publicităţii conţinutul ei”, a adăugat Baghai, precizând că Iranul se gândeşte la răspunsul pe care să-l dea. Teheranul a anunţat miercuri că a primit această scrisoare prin intermediul unui diplomat de rang înalt al Emiratelor Arabe Unite, Anwar Gargash. Iranul şi SUA nu mai au relaţii diplomatice din 1980.
UPDATE Un glonț tras duminică din Liban a lovit un vehicul parcat într-o zonă rezidențială din nordul Israelului, a anunțat armata israeliană, transmite Mediafax. Incidentul, care nu s-a soldat cu victime, a avut loc în comunitatea Avivim, notează AFP. „Focul de armă a provenit cel mai probabil de pe teritoriul libanez”, a precizat armata într-un comunicat, subliniind că acest tip de acțiune reprezintă „o încălcare flagrantă” a înțelegerilor dintre cele două țări.
UPDATE Loviturile lansate sâmbătă de forţele americane asupra Yemenului au vizat „mai mulţi lideri houthi şi i-au eliminat”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz, duminică, la postul ABC, potrivit AFP, preluat de Agerpres. În acelaşi timp, oficialul a avertizat Iranul că „e destul” şi că „toate opţiunile sunt pe masă” pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu armă nucleară.
UPDATE Rebelii houthi din Yemen au revendicat duminică un atac asupra unui portavion american în Marea Roşie, ca ripostă la loviturile lansate cu o zi înainte de Statele Unite, care, potrivit Washingtonului, au ucis mai mulţi lideri ai mişcării susţinute de Iran, relatează AFP, citat de News.ro. „Ca răspuns la această agresiune (americană), forţele armate au desfăşurat o operaţiune militară (...) vizând portavionul american USS Harry Truman şi navele de război care îl însoţeau în nordul Mării Roşii", au declarat houthi, precizând că au folosit 18 rachete şi o dronă.
UPDATE Șeful serviciului de securitate internă (Shin Bet) al Israelului, Ronen Bar, a afirmat că decizia anunțată duminică de Benjamin Netanyahu de a-l demite „nu are legătură” cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, oficialul evocând „așteptările prim-ministrului de loialitate personală„, transmite AFP, citat de Agerpres. „În calitate de șef al Shin Bet la data de 7 octombrie, mi-am asumat responsabilitățile pentru agenție și am spus clar că le voi asuma înainte de sfârșitul mandatului. Este, așadar, clar că (...) demiterea mea nu este legată de atacul Hamas”, a afirmat Bar într-un comunicat. „Am decis să propun guvernului încheierea mandatului șefului Shin Bet”, a anunțat duminică Netanyahu într-un comunicat, în care a subliniat necesitatea de „a restabili organizația, a ne atinge toate obiectivele de război și a împiedica viitorul dezastru”, cu referire la atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas.



















