Administrația Trump ar discuta o posibilă amânare a programului visa-waiver în cazul României. Cel puțin asta scrie portalul G4media, care citează multiple surse diplomatice. Nu este clar dacă discuția are legătură cu politica generală a noii administrații privind migrația sau cu anularea alegerilor prezidențiale din România.
În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore, mai scrie sursa.
Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.
România ar trebui să intre în programul visa-waiver în jurul datei de 31 martie.
Fosta administrație Biden a anunțat pe data de 10 ianuarie intrarea României în programul Visa Waiver, potrivit căruia cetățenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă ședere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză.
România ar urma să devină astfel al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver și primul din regiunea Mării Negre.





















