Uniunea Europeană (UE) plănuiește suspendarea permisului de conducere în toată Uniunea pentru încălcări grave ale regulilor de circulație. Acordul preliminar trebuie aprobat oficial de Parlamentul European și statele membre, transmite Libertatea.
Măsura vizează conducerea sub influența alcoolului, depășirea vitezei legale și accidentele mortale.
Astfel, noua reglementare ar obliga statul emitent al permisului să aplice suspendarea la nivelul întregii UE, dacă țara unde s-a produs încălcarea impune o suspendare de minimum 3 luni.
În acest sens, reprezentanții Parlamentului European și ai statelor membre, au ajuns la un acord preliminar care vizează pedepsirea infracțiunilor rutiere grave în toate țările UE, indiferent de locul eliberării permisului de conducere.
Totuși, pentru ca interdicția să fie aplicată la nivel european, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- statul în care a avut loc încălcarea trebuie să impună o suspendare a permisului de cel puțin 3 luni;
- toate căile de atac legale trebuie să fie epuizate.
În prezent, țările UE pot aplica interdicții de conducere doar pe propriul teritoriu pentru permisele eliberate în alte state membre. Prin urmare, noua reglementare va schimba această situație, permițând aplicarea sancțiunilor la nivel european.
Măsura are drept scop creșterea siguranței rutiere la nivel european prin descurajarea comportamentelor periculoase la volan.





















