O colaborare de excepție între Valeria Pasha și Olga Verbițchi. Cele două tinere au lansat de curând o nouă melodie - „Inele”, care a cucerit chiar și piața din România. Despre planurile de viitor, conexiunea dintre ele și noua colaborare, cele două au venit să vorbească în emisiunea „Iubește Viața” de la TV8.
Cele două ne-au mărturisit că se cunosc și prietenesc de mult timp.
„Colaborarea a ieșit din prietenia noastră. Noi ne cunoaștem de foarte mulți ani, eu eram foarte mică când eu o știam pe Valeria”, ne-a spus Olga.
Despre noua melodie, Valeria ne-a povestit că s-a născut în cadrul unui camp muzical organizat de Pasha Parfeni: „Piesa are doi ani, dar s-a lăsat un pic așteptată.”
Olgăi îi aparține linia melodică și textul piesei. Inițial, ea fusese gândită în variantă solo, pentru Valeria Pasha.
„Eu am făcut piesa fiind focusată pentru Valeria și am tras la microfon strofele cum îmi veneau mie ca să aibă idee cum să le cânte după și când am avut demo final cu o bucată de cântec cântată de mine și de ea, ne-a plăcut cum sună împreună”, își amintește Olga.
Valeria a recunoscut că în perioada când a fost compusă piesa, nu se afla într-o stare emoțională satisfăcătoare.
„Mie mi-a fost mai greu la compus pentru că eram într-o stare psihologic nu foarte bună. Toată responsabilitatea a căzut pe umerii Olgăi.”
Pentru viitor cele două pregătesc un proiect împreună, format din mai multe piese, care consecutiv luate vor forma o poveste, bazată pe „Inele”.





















