A trăit o viață pentru alții, fără să ceară ceva în schimb. Astăzi o vom cunoaște pe mătușa Varvara, educatoarea care a avut câte o cheiță pentru fiecare suflet de copil, chiar dacă nimeni nu a numit-o „mama”. Și-a găsit târziu jumătatea și prea devreme a pierdut-o. Iar atunci când boala a doborât-o, a învățat din nou să meargă, să meargă înainte, orice ar fi…
„-Bună ziua, doamna Varvara. - Bună ziua, Bună ziua. - Mă bucur să vă văd, să fiți sănătoasă. Doamne, ce doamnă frumoasă”.
În această căsuță, în 1951 a venit pe lume Varvara Ciocoi și tot aici își petrece bătrânețile în singurătate.
„Cum ați trecut iarna asta? -Știți iarna asta , la început mi-a mai adus careva greutăți, dar mai apoi situația s-a îmbunătățit, au început să mă lese durerile pe care le-am avut câțiva ani, nu mi-o dat voie să umblu”.
A învățat să se descurce pe cont propriu, pentru că toată viața a avut grijă de alții, a împărțit bunătate și dragoste la toți.
„La început am lucrat în sovhoz, pe urmă m-au chemat la grădiniță, dar chiar îmi doream la copii, dar nu îndrăzneam pentru că aveam doar opt clase”.
A mers la cursuri de perfecționare și s-a dedicat întru totul copiilor, deși nimeni nu i-a spus vreodată mama.
„Dragostea față de copii la mine a fost fără măsură, pentru că mi-a umplut tot golul. Că cineva mă întreabă de ce nu te-ai hotărât să faci un copil? În primul rând eu am avut interdicție de la medici. S-a dovedit că e inima. O fost reumatism, reumatismul complicații o dat și picioarele, se umflau genunchii, mă duceau cu țolul la spital și mă ridicam mergeam, lucram”.
După 15 ani în care a educat și dădăcit sute de copii la grădiniță, a fost invitată la școală.
„La școală, am dus un cerc de mâini dibace la care fetele erau foarte cointeresate. Eu croșetam înainte, chiar de copil am început să croșetez. Și apoi împleteam prosoape pentru mirese pentru fete”.
Discipolii nu o uită, o mai vizitează. Unul din ei, care muncea în străinătate chiar i-a trimis niște bani. Doar că atunci când îi calcă cineva pragul nu-i poate pune la masă, pentru că nu o are. Și ușa îi cam dă bătăi de cap, dar se descurcă cum poate.
„Ușa asta nu se închide, pun iaca leg diferite ațișoare, pun o băsmăluță și apoi închid că nu se ține, e veche de-acu. Trebuie de schimbat. - Iată așa aicea îmi gătesc iarna bucatele, fac focul, Îmi aduce lucrătorul social lemnele la plită, eu mă așez așa și am la dispoziție plita și îmi gătesc așa ceva mâncare”.
Aprinde focul în sobă doar o dată pe zi, mai mult nu își permite.
„-Mult se cheltuie pe lemne. Am dat șapte mii pe brichete și șapte mii pe lemne. -Ce pensie ași spus că aveți? - 3007 lei, în primul rând îmi plătesc datoria față de stat, facturile, cumpăr medicamentele și vreau să-mi rezerv măcar ca să le mai pospăiesc că se risipesc. La mâncare economii fac, că în ogradă, unde nu mă pot descurca eu, ca să chemi pe cineva trebuie să ai grijă să remunerezi omul”.
În această casă a crescut și a avut grijă de părinți. Mama a stat opt ani bolnavă la pat.
„-Cui să o las pe mama, tata bătrâni? -Toți s-au căsătorit și s-au dus la cuiburile lor. Și apoi părinții au decedat, mai întâi mama cu mult înaintea tatei, cu 11 ani”.
Nu i-a lăsat. A fost cu ei până în ultima clipă, pentru că erau tot ce avea mai scump:„Când l-am pierdut, am căzut într-o prăpastie așa...”
La scurt timp după ce a terminat reparația, un vecin care era mai mare cu 15 ani și văduv a venit în curtea ei cu o propunere neașteptată:
„Zice: Varea, eu vreau să mă căsătoresc cu tine. Zic: Doamne, bade Alexandru zic ce-i cu mata? Zic nu, întreabă copii. Nu putem să mă împac, diferența asta de vârstă”.
Dar vecinul a stat ferm pe poziție și într-o zi a chemat-o la propria nuntă.
„ȘI a început să plângă: Hai, hai. Și deja îmi era rușine zic bine. Casa plină cu oaspeți, dar nu puteam să-mi închipui că mă duc mireasă”.
Astfel, la vârsta de 49 de ani, când nici nu mai spera, și-a găsit fericirea:
„Știți, pe urmă am înțeles că viața e fericită, dar am înțeles că are simptome foarte grave de boală”.
În 2007, situația s-a înrăutățit:„Cancer de ultima stadie și a mai trăit 3-4 zile și a murit...”
Și-a întâlnit jumătatea târziu și a pierdut-o mult prea devreme:„S-a terminat căsătoria, a durat 8 ani, aș fi vrut să mai trăiască așa om, era tare înțelept...”
Așa a rămas iar singură și cu un dor mult mai mare. Iar peste o vreme durerea de picioare a țintuit-o pentru aproape trei ani la pat:
„Am avut timp de doi ani trei operații, ostiomelită tot la piciorul ista și am avut două atacuri cerebrale care au lăsat consecințe.
Atunci a decis să vândă cota de pământ, moștenită de la părinți:„Și din banii aceea mi-am făcut, era soba defectată și în dosul sobei mi-am făcut o bucățică de duș și veceu ca să ies din încurcătură ca să nu fac cuiva străin probleme”.
Iar din banii primiți ajutor de la primărie și-a schimbat două geamuri, pentru că intra vântul în casă. A avut noroc de oameni buni în preajmă.
„Mai venea lucrător social de două ori în săptămână. Dar pe urmă mi-au dat chiar asistent personal”.
Croșeta îi este prietenă. O ajută să depene timpul, dar și să-și antreneze mâna afectată de boală.
„Iată la copii făceam, am avut din astea multe pălărioare, dar le-am dat. -Am și eu o nepoată de șase ani. - Ei doar e Maria Iluț la mine în casă, Doamne să fie sănătoasă! Asta e o surpriză plăcută care costă pentru mine știți... - Eu mă gândesc experiența de viață pe care ați avu-o, modul cum vă exprimați... asta echivalează nu numai o facultate, fiți sănătoasă! - Știți ce înseamnă pentru un bătrân că să se ducă cineva să-l întrebe: ce faci?”
Dar probabil cel mai mult s-a ajutat singură pe sine. Deși o durea, s-a ridicat în picioare. A început cu un pas, apoi doi, apoi trei până a ieșit pe prag. Acum deapănă amintiri frumoase.
„Iată aici la grădiniță, iată aici sunt eu. Am avut și eu dorul de a purta alb, dar... asta a fost realitatea. Aici tot mireasă, eu găteam mirese”.
Astăzi, când pașii i-au devenit mai grei, iar tăcerea îi ține de urât, recunoștința este cel mai mare dar:
„Cum să nu se piardă fața dacă se scurtează viața...”
Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908;
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888;
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA.
Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit:
