Odesa a fost aseară una din țintele armatei ruse. Trei persoane au fost rănite din cauza atacului cu drone, mai multe case au ars, iar o farmacie, o biserică și depozitele unor întreprinderi au fost avariate.
Unul dintre răniți este un bărbat de 66 de ani, care a și fost internat în spital. Celelalte două victime au primit îngrijiri la fața locului, potrivit unui comunicat al procuraturii din Odesa.
Tot noaptea trecută, Rusia a atacat orașul Kamianske din regiunea Dnipropetrovsk. Două persoane au fost rănite. Totodată, în urma bombardamentelor au izbucnit mai multe incendii pe teritoriul unei întreprinderi private. Au fost avariate 10 vehicule și o conductă de gaz.
Serviciul de Stat pentru Situații Excepționale a Ucrainei a publicat imagini care arată amploarea dezastrului.




































