Elena Lasconi demisionează de la șefia Uniunii Salvați România (USR), după rezultatul slab din primul tur al alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut pe Facebook.
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
Fosta candidată la prezidențială a mulțumit celor care au sprijinit-o în campanie și a subliniat că decizia sa nu înseamnă că renunță la lupta politică:
„Vă mulțumesc din toată inima pentru încrederea, susținerea și căldura cu care m-ați înconjurat le simt din partea colegilor din USR, din partea voastră, voluntari, susținători oameni pe care poate nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine fără rezerve. Am intrat în politică să facem lucrurile altfel cu onestitate, cu curaj. Am pus toată energia mea să ținem viu spiritul USR un partid născut tocmai din dorința de a schimba sistemul corupt, care ne sufocă de 35 de ani. Și chiar dacă nu am fost perfectă, știți bine, niciodată nu am renunțat la buna credință.
Demisionez din funcția de președinte al USR nu pentru că renunț, ci pentru că știu că este decizia corectă pentru partid, pentru colegii mei, pentru direcția în care cred că trebuie să mergem. Plec cu sufletul împăcat pentru că știu că am făcut tot ce ținea de mine. Rămân însă aceeași Elena implicată, prezentă, determinată să pun umărul oriunde putem sparge zidurile vechi ale acestui sistem bolnav. Îmi doresc din toată inima ca USR să meargă mai departe pe drumul cel bun. Avem datoria să oferim României o alternativă cinstită și curajoasă. Știu că împreună putem face mai mult. Știu că nu e ușor, dar nici imposibil pentru că nu avem voie să ne oprim, nu acum, România merită o șansă reală, o țară dreaptă spre vest, fără corupție și fără frică”.
Precizăm că după numărarea a aproape tuturor voturilor, este clar că Nicușor Dan și George Simion se vor lupta în al doilea tur de prezidențiale, care va avea loc pe 18 mai. Candidatul independent a adunat 20,99% din voturi, iar candidatul AUR - 40,96%. Elena Lasconi a convins doar 2,68% din electoratul prezent la urne.
























