Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

Eugen Doga a murit: Legendarul compozitor din Moldova avea 88 de ani

Eugen Doga
03 iunie 2025, ora 14:27

Doliu în lumea muzicii. Marele compozitor Eugen Doga s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii, într-o postare pe Facebook. Maestrul a dus faima țării în toată lumea, muzica sa răsunând în filme internaționale și chiar la Jocurile Olimpice. Doga este și autorul imnului orașului Chișinău.

„Să fim îndrăgostiți de sinele nostru, care are o mare desfășurare – mama, tata, casa, satul, orașul, adică locul de naștere, țara, lumea, oamenii buni, pentru că binele trebuie cântat și eu toată viața mă strădui să cânt binele și frumusețea, frumusețea lumii, omului, pacea și dragostea”, spunea Eugen Doga.

Reprezentanții Ministerului Culturii au adus un omagiu maestrului, care a dus faima țării și peste hotare:

„Eugen Doga a plecat, astăzi, să compună muzică pentru îngeri... Tristă zi de vară. Dumnezeu ni l-a luat la el pe Eugen Doga... Când, în mod firesc, ar fi trebuit să celebrăm viața, ne luăm rămas-bun de la cel care a transformat sunetul în lumină: compozitorul, pedagogul, omul de cultură Eugen Doga. A plecat în tăcerea cerească cel care ne-a făcut cunoscuți în lume prin muzica sa nepământeană, vibrând între Eminescu și lacrimă, între vals și eternitate (...)

Încă din copilărie, și-a descoperit chemarea în sunetele naturii și în poveștile muzicale ale locurilor natale, pe care le-a purtat mereu în suflet. De la o vreme, era trist de ziua sa, pentru ca în prima zi de primăvară, în ziua lui, Dumnezei i-a luat-o în împărăția sa pe mama... A plecat ca un copil cuminte, la început de vară. E anotimpul în care se vor întâlni... 

A fost decorat, a fost aplaudat, i s-au tradus melodiile în sute de limbi – dar a rămas mereu același om simplu, senin, modest și dedicat. Muzica sa deschidea dimineața în metroul din Moscova și marca seri pe cele mai mari scene mondiale, iar vocea sa caldă deschidea inimile celor mici la întâlnirile cu elevii și publicul. Întotdeauna mergea la întâlniri cu elevii din orice școală din țară.

Eugen Doga nu e doar compozitorul unei națiuni – e artistul universal al sufletului. Va rămâne mereu punte sonoră între clasic și contemporan, între inimă și univers. Moldova toată va suna cum a văzut-o! Astăzi, când notele sale rămân suspendate în aer, când valsurile lui se aștern peste amintire, îi spunem cu durere, dar și cu recunoștință: Drum lin, Maestre! Să-ți fie eternă amintirea, acolo unde ai plecat să compui muzică pentru Dumnezeu...”

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie în 1937, în satul Mocra din regiunea transnistreană, azi, raionul Rîbnița. 

A scris muzică la peste 200 de filme: Nunta la palat, Singur în fața dragostei, Zece ierni pe o vară, Explozie cu efect întârziat, Lăutarii, Șatra, Gingașa și tandra mea fiară, Ana Pavlova, Patul lui Procust. A contribuit la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizând coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela”, serialul „Guguță”.

Pe plan politic, Eugen Doga a fost ales ca deputat al poporului în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile IX - XI, apoi ca deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.

Pe vremea Uniunii Sovietice, Doga a obținut titlurile de Maestru emerit al Artei și Artist al Poporului. La finele anilor ’90, s-a ales cu decorațiunea Ordinul Republicii în Republica Moldova și cu mențiunea și Medalia de Aur „Omul Secolului” în SUA.

În anul 2000, Eugen Doga a obținut Ordinul Steaua României în grad de ofițer, iar în anul 2008, Ordinul pentru merite în fața patriei în Rusia. Tot în 2008 a obținut Premiul de Stat și titlul „Laureat al Premiului de stat” în Republica Moldova.

Anul 2022 a fost declarat anul Eugen Doga în municipiul Chișinău. Decizia a fost votată în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), în scopul valorificării personalității și operei marelui compozitor.

În 2015, în cinstea lui Eugen Doga a fost numită unica stradă pietonală din Chișinău. Totodată, în inima Chișinăului va fi creat un centru cultural în numele maestrului Eugen Doga. Este vorba despre clădirea abandonată de la intersecția străzilor Vasile Alecsandri – Veronica Micle, care urmează să fie restaurată.

Iată câteva din melodiile care l-au făcut celebru pe Eugen Doga

 

 

 

 

 

 

 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente