Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

/VIDEO/ Festivalul „DescOperă” 2025: Artiști din Moldova vor cânta pe scena de la Butuceni cu soliști din Spania

Emilia (47)
17 iunie 2025, ora 12:41

Pregătirile pentru festivalul internațional de muzică DescOperă sunt pe ultima sută de metri, iar organizatorii își doresc să surprindă, și în acest an spectatorii. A opta ediție, aduce pe scenă unii dintre cei mai talentați artiști moldoveni, dar și de peste hotare, muzică bună și o atmosferă inedită. 

Începând cu vineri, 20 iunie, amfiteatrul de la Butuceni se va transforma în scena unui teatru de operă și balet, unde stelele și luna vor lua locul luminilor reflectoarelor. Timp de trei zile, amatorii de muzică clasică vor fi delectați, sub cerul liber, de orchestre și soliști de operă din Republica Moldova, Spania și România.

„Păstrăm acele frumoase clipe pe care fiecare turist sau fiecare persoană care îndrăgește acest festival, le va vedea. Deci, îndemnăm cât mai mulți cetățeni să vină la acest festival pentru că promovează excelența muzicală, pentru că promovează diversitatea culturală”, a menționat secretarul de stat, Ministerul Culturii, Andrei Chistol.

Festivalul DescOperă pune în prim plan promovarea și dezvoltarea creațiilor muzicale, dar și a destinațiilor turistice din Moldova.

„Este o ediție frumoasă, este o ediție care dezvoltă acele tendințe pe care le-am avut în ultimii ani, de a avea o participare mai diversă la acest festival, de aceea, de exemplu anul trecut am avut opera din Italia, acum avem colegii noștri din Spania, acompaniați și cu participarea colegilor din Ucraina, din România, deci, păstrăm acea tendință frumoasă de a avea un program divers”, a subliniat secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.

Potrivit organizatorilor, pe scenă vor urca Orchestra Simfonică, soliștii de operă, corul și corpul de balet al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Soliștii Operei din Oviedo din Spania, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, soliștii, corul și Orchestra Operei Naționale București și alții. Startul festivalul va fi dat vineri, 20 iunie la ora 20:00 și se va încheia duminică, pe data de 22 iunie.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente