Pe măsură ce Israel și Hamas continuă discuțiile privind un acord de încetare a focului, Tel Avivul dorește să-și mențină trupele într-un coridor din sudul Fâșiei Gaza, o condiție care amenință să blocheze negocierile. Un oficial israelian, care a vorbit sub anonimat, a declarat că o problemă nerezolvată în negocieri este dorința Israelului de a păstra forțele în teritoriu pe durata unui armistițiu de 60 de zile, scrie Gândul.
UPDATE Președintele Iranului a declarat joi că Agenția ONU pentru energie atomică ar trebui să renunțe la „standardele duble” dacă dorește ca Teheranul să reia cooperarea privind programul său nuclear, potrivit presei de stat iraniene, scrie Reuters. Președintele Masoud Pezeshkian a promulgat săptămâna trecută o lege care suspendă cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, iar AIEA a declarat că și-a retras ultimii inspectori rămași în Iran.
UPDATE Organizația Națiunilor Unite cere Statelor Unite să revină asupra deciziei de a impune sancțiuni împotriva unei raportoare speciale ONU pentru teritoriile palestiniene care a criticat politica americană de la războiul din Gaza și care a acuzat Israelul de "genocid". „Îndemn Statele Unite să ridice rapid sancțiunile" împotriva Francescăi Albanese, raportor special pentru teritoriile palestiniene, a declarat într-un comunicat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a decis să-l demită prin decret pe ministrul adjunct rus de externe Mihail Bogdanov. Plecarea lui Bogdanov, anunțată într-un decret prezidențial, a avut loc în întregime la cererea sa din motive personale, a declarat o sursă citată de TASS. Bogdanov era ministru adjunct de externe al Rusiei din 2011, iar din 2014 este reprezentantul special al președintelui pentru Orientul Mijlociu. Bogdanov are rangul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar. Plecarea sa din această funcție e cu atât mai importantă, având în vedere experiența sa acumulată în timp și înțelegerea evoluțiilor actuale din Orientul Mijlociu, acolo unde Statele Unite sprijină Israelul în lupta cu Iranul, potrivit Știripesurse.
UPDATE Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Israelul privind îmbunătățirea situației umanitare din Fâșia Gaza, inclusiv pentru creșterea numărului de camioane cu ajutoare și deschiderea punctelor de trecere și a anumitor rute de ajutoare, a declarat joi șefa diplomației UE. „Aceste măsuri sunt sau vor fi implementate în zilele următoare, cu înțelegerea comună că ajutorul la scară largă trebuie livrat direct populației și că se va continua luarea de măsuri pentru a se asigura că nu există nicio deviere a ajutorului către Hamas”, a declarat Kaja Kallas într-un comunicat, scrie Rador.
UPDATE Victoria Rose, un chirurg plastician britanic, a mers să lucreze în Gaza din partea unui organizații caritabile britanice care trimite medici în țări aflate în crize umanitare. După ce a încheiat misiunea umanitară, ea spune pentru New York Times că a văzut un sistem de sănătate supus unei presiuni extreme din cauza unui flux neîncetat de persoane cu leziuni traumatice.
UPDATE Israelul a cerut Organizaţiei Națiunilor Unite (ONU) să dea curs unui raport independent care acuză Hamas că a utilizat violența sexuală ca armă de război „de genocid” în timpul atacului său din 7 octombrie 2023, informează AFP, conform Agerpres.
UPDATE În prima zi a vizitei sale la Washington, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a înmânat președintelui american Donald Trump un cadou inedit, cu încărcătură simbolică: o mezuză în formă de bombardier stealth B-2, realizată din resturi ale unei rachete iraniene doborâte. Obiectul religios evreiesc, constând într-un pergament cu versete din Torah, plasat într-un etui și fixat pe cadrul ușii, simbolizează protecția divină a locuinței. Piesa este unicat și a fost creat de artistul israelian Yaron Bob din fragmente de arme doborâte. Pergamentul este plasat exact în zona în care se află armamentul avionului B-2, „partea cea mai puternică” a acestuia, după cum explică artistul, care s-a declarat onorat să realizeze un simbol ce îmbină protecția divină cu forța militară, potrivit Le Figaro, scrie Mediafax.
UPDATE Într-un context marcat de evoluția rapidă a tacticilor de luptă, experții în securitate avertizează că Statele Unite s-ar putea confrunta, în viitorul apropiat, cu atacuri hibride pe propriul teritoriu, în scenarii inspirate de recentele operațiuni ucrainene și israeliene. Avertismentul vine pe fondul creșterii semnificative a investițiilor chineze în terenuri agricole și resurse naturale din apropierea unor baze militare americane, într-o mișcare discretă dar sistematică, care ridică semne de întrebare privind motivațiile reale ale Beijingului, notează Adevărul.
UPDATE Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că SUA vor impune sancţiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, care a menționat zeci de companii despre care ea a spus că au fost implicate în sprijinirea acţiunilor militare ale Israelului în Gaza, informează AFP. Într-o postare pe rețeaua X, Rubio a acuzat „eforturi ilegitime şi ruşinoase (ale Francescăi Albanese) menite să incite Curtea Penală Internaţională să ia măsuri contra unor responsabili, companii şi lideri americani şi israelieni", potrivit AFP, citată de Agerpres.
UPDATE Gruparea palestiniană Hamas a declarat miercuri că a fost de acord să elibereze 10 ostatici în cadrul eforturilor în curs de desfășurare pentru a ajunge la o încetare a focului în Fâşia Gaza, afirmând că discuțiile în curs pentru un armistițiu au fost „dificile” din cauza „intransigenței” Israelului. Gruparea palestiniană a declarat că discuțiile în curs privind încetarea focului au mai multe puncte de blocaj, inclusiv modul în care vor fi livrate ajutoarele umanitare, retragerea forțelor israeliene din Fâșia Gaza și „garanții reale pentru o încetare permanentă a focului”, scrie Rador.
UPDATE Premierul Benjamin Netanyahu vrea militari inclusiv în zona est-vest denumită Coridorul Morag. Menținerea acestei poziții este esențială pentru planul Israelului de a muta sute de mii de palestinieni spre sud, într-o fâșie îngustă de-a lungul frontierei cu Egiptul, în ceea ce a fost numit un „oraș umanitar”. Criticii văd această manevră ca pe o pregătire pentru relocarea forțată a majorității populației din Gaza, aproximativ 2 milioane de oameni, și ca pe un mijloc prin care guvernul israelian încearcă să păstreze controlul asupra teritoriului.
UPDATE Ambasada Statelor Unite în Yemen, cu sediul la Riad, în Arabia Saudită, acuză rebelii houthi de răpirea unor membri ai echipajului navei Eternity C, un vrachier sub pavilionul Liberiei, atacat la Marea Roșie de către houthi, un atac soldat cu trei morți și doi răniți, relatează AFP.
UPDATE Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat miercuri că el și președintele Donald Trump sunt aproape să obțină un acord pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor rămași în Gaza. „Președintele Trump și cu mine avem un obiectiv comun. Vreau să obținem eliberarea ostaticilor. Vrem să punem capăt guvernării Hamas în Gaza. Vrem să ne asigurăm că Gaza nu mai reprezintă o amenințare pentru Israel”, a declarat Netanyahu reporterilor la Capitoliul din Washington, înainte de a se întâlni cu liderul majorității din Senat, John Thune.



















