Permisele de conducere ale șoferilor vor fi retrase la o anumită limită de vârstă, într-o premieră mondială. În timp ce toate țările permit șoferilor să conducă indiferent de vârstă, doar cu condiția unui control medical, Peru a impus, pentru prima dată, o limită de vârstă, transmite Libertatea.
Limita de vârstă a fost stabilită la 80 de ani Peru a devenit prima țară din lume care a introdus o limită strictă de vârstă pentru reînnoirea permiselor de conducere. Potrivit unui articol al publicației sârbe Blic, parte a Ringier Media International, persoanele peste 80 de ani nu vor mai putea să-și reînnoiască permisele.
Această măsură a fost luată pentru a reduce numărul accidentelor rutiere cauzate de scăderea vederii, reflexelor și funcțiilor cognitive la persoanele în vârstă. Noile reglementări în Peru Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Peru a emis un regulament care stabilește limite de vârstă pentru diferite categorii de șoferi. Șoferii profesioniști de autobuze și camioane nu mai pot reînnoi permisele după împlinirea vârstei de 80 de ani.
Pentru șoferii de autoturisme, regulile sunt ușor diferite. Ei pot prelungi permisul pentru cinci ani între 70 și 75 de ani. Apoi, după un examen medical, îl pot prelungi pentru trei ani până la 80 de ani. Între 80 și 81 de ani, mai pot obține o prelungire de doi ani, dar după aceea nu mai au dreptul să conducă.
În Republica Moldova și în România nu există o vârstă maximă limită până la care să fie interzis să conduci autovehicule. Șoferii de toate vârstele pot conduce, cu condiția să dețină un permis de conducere valabil și să treacă periodic controale medicale care să ateste aptitudinea psihofizică pentru conducere.






























































