26 șefi de stat și de guvern europeni au semnat o declarație comună prin care susțin dreptul Ucrainei de a-și decide singură viitorul. Singura țară care nu s-a alăturat demersului este Ungaria.
Mesajul, aprobat luni seara și public marți dimineața, pe site-ul Consiliului European, parvine înaintea întâlnirii de vineri, 15 august, dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, în Alaska.
„Noi, liderii Uniunii Europene, salutăm eforturile președintelui Trump de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de a realiza o pace și o securitate juste și durabile pentru Ucraina. O pace justă și durabilă, care să aducă stabilitate și securitate, trebuie să respecte dreptul internațional, inclusiv principiile independenței, suveranității, integrității teritoriale și faptul că frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță”, se arată în declarația comună a liderilor UE.
„Poporul ucrainean trebuie să aibă libertatea de a decide asupra viitorului său. Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina. Negocierile semnificative pot avea loc numai în contextul unui armistițiu sau al reducerii ostilităților. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei are implicații mai largi pentru securitatea europeană și internațională. Împărtășim convingerea că o soluție diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și ale Europei”, se mai arată în declarație.
În continuare, liderii susțin că UE va continua să sprijine Ucraina, atât economic, cât și militar, precum și pe calea sa către aderarea în blocul comunitar.
„Uniunea Europeană, în coordonare cu Statele Unite și alți parteneri cu viziuni similare, va continua să acorde sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic Ucrainei, întrucât aceasta își exercită dreptul inerent la autoapărare. De asemenea, va continua să mențină și să impună măsuri restrictive împotriva Federației Ruse”.
„O Ucraină capabilă să se apere în mod eficient este parte integrantă a oricăror garanții de securitate viitoare. Uniunea Europeană și statele membre sunt pregătite să contribuie în continuare la garanțiile de securitate pe baza competențelor și capacităților lor respective, în conformitate cu dreptul internațional și cu respectarea deplină a politicii de securitate și apărare a anumitor state membre, ținând seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre”, se mai declară în rezoluție.
„Uniunea Europeană subliniază dreptul inerent al Ucrainei de a-și alege propriul destin și va continua să sprijine Ucraina pe calea sa către aderarea la UE”, conchid liderii UE.
TV8.md amintește că președintele american a sugerat luni, 11 august, că etapa finală a soluționării războiului din Ucraina ar trebui să implice o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Donald Trump a subliniat că scopul final este „să-i aducem pe amândoi în aceeași cameră”, adăugând că acest lucru ar putea duce la o rezolvare a conflictului.





















