Curtea de Apel Nord a stabilit că primarul de Bălți, Alexandr Petkov, nu și-a depășit atribuțiile atunci când a refuzat să emită autorizație privind reparația unor poduri de pe centura orașului. Instanța a calificat nefondată recursul Direcției Teritoriale Supraveghere Tehnică și Control Nord a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.
„Colegiul penal indică, reieșind din circumstanțele de drept și de fapt constatate, precum și din materialele cauzei contravenționale, se constată cu certitudine că în acțiunile lui Petkov Alexandr în calitatea sa de Primar al municipiului Bălți nu se întrevăd elementele constitutive ale faptei contravenționale”, se menționează în decizia instanței.
TV8.md amintește că primarul de Bălți, Alexandr Petkov, se plângea că ministerul Infrastructurii încearcă suspendarea lui din funcție, după ce edilul a refuzat să autorizeze reparația unor poduri de pe centura orașului. Petkov susținea că nu poate să-și pună semnătura pe acte, atât timp cât nu există căi de ocolire a podurilor ce au nevoie de reconstrucție.
Lucrările de reabilitare vizează podul de peste Răut și cel care trece peste calea ferată. Acestea au fost construite în anii 60 și nu au avut parte niciodată de reparații capitale. În acest scop, din bugetul de stat au fost alocate 60 de milioane de lei.




















