Forțele ruse au lansat un val de atacuri cu drone în primele ore ale zilei de marți asupra a cel puțin trei regiuni ucrainene: Odesa, Sumî și Kiev. În rezultat, au fost înregistrate mai multe victime și pagube materiale, iar în România a fost emis un mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea.
În sudul regiunii Odesa, administrația districtului Ismail a raportat că dronele rusești au vizat infrastructura portuară, provocând incendii. Nu au fost raportate victime, transmite The Kyiv Independent.
În orașul Sumî, din nord-estul țării, dronele rusești au lovit clădiri nerezidențiale din districtul Zaricinî, provocând un incendiu de proporții, a declarat guvernatorul regional Oleh Hrihorov prin canalul său oficial de Telegram. Primarul interimar Artem Kobzar a confirmat că două explozii au lovit o clădire situată în apropierea unei grădinițe.
Ulterior, Serhii Krivoșeenko, șeful Administrației Militare din Sumî, a raportat că o clădire a pieței a fost distrusă și patru clădiri rezidențiale au fost avariate, zeci de ferestre fiind sparte. Mai multe persoane au fost rănite, printre care și un copil.
În regiunea Kiev, un atac cu drone rusești a lovit comunitatea Bila Țerkva, ucigând o persoană și rănind alte câteva, a declarat secretarul Consiliului Local Bila Țerkva, Volodimir Vovkotrub. Atacul a provocat un incendiu, care, potrivit guvernatorului regional Mikola Kalașnik, a fost stins după descoperirea cadavrului unui bărbat în ruinele unei clădiri.
Totodată, în România, populația a fost avertizată cu privire la faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să adopte măsuri de protecţie, durata alarmei aeriene fiind de circa 90 de minute.
„În urma alertei aeriene, nu s-au înregistrat apeluri la numărul unic de urgenţă 112”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, Daniel Năstase, conform Digi24.




















