Se spune că în perioada sovietică oamenii primeau apartamente gratis și trăiau fără grija chiriei sau a ipotecii. Sună ca un avantaj uriaș, aproape un vis. Dar în spatele acelor apartamente gratuite se ascundeau realități care spulberă mirajul comunist: corupție, privilegii pentru străini, discriminarea localnicilor și promisiuni deșarte ale statului.
În anii ’70–’80, sub pretextul atragerii de „specialiști” din alte republici, în Moldova ajungeau nu doar ingineri sau medici, ci adesea veneau meseriași precum lăcătuși, hamali, șoferi ori simpli oportuniști dornici să profite de avantajele oferite de stat.
„Acum sunt hamal, dar m-am aranjat ca șofer. -Șofer? -Da. -De unde ați venit? – Din regiunea Krasnodar. – Aveți invitație? – Nu, am venit din propria inițiativă. Din proprie? -Da? – Și unde locuiți? – Într-un apartament pentru tineri familiști. -V-au dat apartament? -Da. -Când ați venit? -Anul trecut. În octombrie.”
„Am venit din Sîktîfka, la invitație. - Ce profesie aveți? -Lăcătuș reparator. – Dar ce lucrați acum? – Temporar lucrări de asamblare. – Unde locuiți? – În această casă cu 11 etaje. – Când ați primit apartament? – Astă vară.” (secvențe din filmul „Cu durere și speranță”, 1986, Agenția Națională a Arhivelor)
Această politică i-a dezavantajat direct pe băștinași, care erau puși pe liste de așteptare interminabile pentru un apartament și adesea trecuți cu vederea la angajări. În schimb, cei veniți din alte republici primeau locuințe imediat și ocupau posturi bune, chiar dacă nu aveau calificări înalte.
„-M-am adresat la șeful secției de cadre, tovarășul Șevciuc. Ea mi-a răspuns că nu are nevoie până acum. Adică nu sunt locuri la fabrică pentru lăcătuși. Și peste 3 zile a fost primiți 3 oameni acolo, tot lăcătuși. În schimb, eu am fost nevoit să scriu cerere ca să mă aranjez aici ca măturător de stradă.”
„Avem asemenea profesii. De ce trebuie invitați din Rusia? Moldova are cea mai mare densitate a populației din țară. De ce să o mai sporim? – Sunteți din Moldova? -Da, eu sunt rus, dar soția îmi este moldoveancă. Trăiesc de mult aici. Am învățat aici, am trăit împreună, am primit apartament. -Da? -Da. -De ce atunci vă revoltați? – Nu de mine este vorba. Nu-i dreptate cu distribuirea. – De exemplu: lucrează doi electricieni. Unul este invitat, iar altul este de pe loc. Invitatul primește apartament peste 2-3 luni, băștinașul peste un an și jumătate.” (Secvențe din filmul „Cu durere și speranță”, 1986, Agenția Națională a Arhivelor)
Fără o rudă în aparatul administrativ care să te sprijine sau fără să plătești mită pentru un drept prezentat ca fiind gratuit, obținerea unei locuințe devenea aproape imposibilă. Cei fără relații erau condamnați să aștepte zeci de ani până când numele lor ajungea pe lista repartizărilor.
„Trebuia să primesc în altă casă apartament, deoarece tovarășul Covarciuc mi-a propus să duc mită în sumă de... – A cerut sau cum? – Da, a cerut. A spus că scump o să mă coaste ca să primesc apartament în casa a 3. Și eu am întrebat, cât mă coastă? El mi-a spus în sumă de 2-3 mii de ruble, dar se poate și 2500.” (Secvențe din filmul „Cu durere și speranță”, 1986, Agenția Națională a Arhivelor)
Unii moldoveni, la fel ca astăzi, au ales să-și părăsească locurile natale în căutarea unui trai mai bun. Neputând să plece din URSS, mulți acceptau oferte de muncă în regiuni îndepărtate și slab populate, sperând la un viitor mai prosper. În realitate, promisiunile statului se dovedeau adesea iluzorii. Iată mărturia unei femei care a plecat din Călărași în îndepărtata Siberie.
„-Am venit aici luna mai ca să fac un ban. Și mie mi se pare că sunt mulți ca mine. Sunt foarte mulți moldoveni care părăsesc Moldova că îi aduc nevoia. – Nu puteai să te aranjezi acasă? – Mie mi se pare că în Moldova e foarte greu să te aranjezi la lucru și să-ți aranjezi viața. Salariul e mic. Îți ajunge numai să te alimentezi să te îmbraci, așa puțin, să te îmbraci.” (Secvențe din filmul „Cu durere și speranță”, 1986, Agenția Națională a Arhivelor)
Problemele legate de locuințe, muncă sau salarii mici existau și în trecut, dar sub altă formă și cu mult mai puține soluții. Apartamentele de stat nu deveneau proprietatea oamenilor, iar alegerea era limitată: trebuia să te mulțumești cu ce ți se oferea. Astăzi, însă, avem libertatea de a alege orașul, locuința, jobul și modul în care vrem să trăim.
* Acest proiect este susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Opiniile exprimate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția donatorului.
