Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Liderii UE, mesaje dure pentru Putin după atacurile masive asupra Kievului: „Rusia nu vrea pace”

atac ucraina
07 septembrie 2025, ora 19:00

Uniunea Europeană transmite cel mai dur mesaj către Kremlin după noaptea de foc asupra Ucrainei: Ursula von der Leyen acuză Rusia că „își bate joc de diplomație și ucide fără discriminare”, iar Antonio Costa denunță „versiunea păcii lui Putin” ca fiind o mascaradă sângeroasă, notează Adevărul.

Liderii UE au condamnat rând pe rând atacurile devastatoare ale Rusiei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Rusia „îşi bate joc de diplomaţie, calcă în picioare dreptul internaţional şi ucide fără discriminare", făcând această afirmaţie după atacurile ruseşti fără precedent asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează EFE, potrivit Agerpres.

„Noaptea trecută, Rusia a lansat unul dintre cele mai mari atacuri cu drone şi rachete asupra Ucrainei, care au vizat atât clădiri guvernamentale, cât şi locuinţe civile. Din nou, Kremlinul îşi bate joc de diplomaţie, calcă în picioare dreptul internaţional şi ucide fără discriminare", a declarat şefa executivului european într-o reacţie postată pe reţelele de socializare. 

Pe de altă parte, Von der Leyen a insistat că „Europa sprijină şi va continua să sprijine pe deplin Ucraina", că va continua „să consolideze forţele armate ale Ucrainei, creând garanţii de securitate durabile şi înăsprind sancţiunile pentru a creşte presiunea asupra Rusiei".

„Trebuie să punem capăt uciderilor”, susţine preşedinta Comisiei Europene în finalul mesajului său. 

De asemenea, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a condamnat „versiunea păcii lui (Vladimir) Putin”, care constă, potrivit lui, în „a vorbi despre pace în timp ce bombardamentele se intensifică şi sunt atacate clădiri guvernamentale şi locuinţe” civile.

„Trebuie să ne menținem cursul: să întărim apărarea Ucrainei și să creștem presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, în coordonare strânsă cu aliații şi partenerii noștri", a adăugat el. 

Vlodimir Zelenski, sunat de liderii UE și NATO după atacurile masive

Președintele Volodimir Zelenski a transmis că a primit condoleanțe din partea secretarului general al NATO, Mark Rutte, subliniind importanța unei reacții unite din partea Alianței în fața intensificării terorii rusești.

„Îi sunt recunoscător secretarului general NATO, Mark Rutte, pentru condoleanțele transmise în legătură cu victimele atacului rusesc de aseară asupra Ucrainei. Este vital să lucrăm împreună cu toți aliații pentru a asigura un răspuns unit la teroarea tot mai intensă a Rusiei împotriva orașelor și comunităților noastre. Mulțumesc, Mark, pentru asigurarea unei astfel de coordonări”, a scris președintele Ucrainei pe X. 

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas a transmis și ea un mesaj pentru poporul ucrainean: 

„Fiecare atac rusesc este o alegere deliberată și un mesaj: Rusia nu vrea pace.

Loviturile de astăzi, inclusiv asupra unei clădiri guvernamentale din Kiev, fac parte dintr-un tipar clar de escaladare.

Vom continua să sprijinim industria de apărare a Ucrainei și să înăsprim sancțiunile împotriva Moscovei”, a transmis aceasta. 

Președintele Franței a transmis un mesaj puternic după atacurile Rusiei asupra Ucrainei, în care condamnă loviturile armatei ruse și  reafirmă sprijinul Parisului pentru pacea și securitatea Ucrainei.

Președintele Ucrainei, Vlodimir Zelenski a declarat că a fost sunat de președintele Franței.

„Astăzi am vorbit cu Emmanuel și am discutat despre atacul aerian nemilos al Rusiei de noaptea trecută.

Tragic, în întreaga Ucraină patru persoane și-au pierdut viața, iar peste 44 au fost rănite. Echipajele noastre de prim răspuns și serviciile de urgență se ocupă în continuare de consecințele atacului în întreaga țară.

Am coordonat eforturile noastre diplomatice, pașii următori și contactele cu partenerii pentru a asigura un răspuns adecvat. Împreună cu Franța, pregătim noi măsuri pentru a ne întări apărarea”, a spus Zelenski. 

De azi-noapte au fost desfășurate lucrări pentru a elimina consecințele atacurilor rusești – mai mult de 800 de drone și 13 rachete, dintre care 4 balistice. Conform informațiilor preliminare, mai multe drone au traversat frontiera Ucrainei cu Belarus, spune președintele Ucrainei. 

În Kiev, clădiri rezidențiale obișnuite au fost distruse. În una dintre ele, etajele între al 4-lea și al 8-lea s-au prăbușit. Până în prezent, au fost raportate două persoane decedate, inclusiv un copil. În total, zeci de persoane au fost rănite doar în capitală. Clădirea Guvernului a fost avariată – un incendiu a izbucnit la etajele superioare. Peste 20 de case și o grădiniță au fost afectate în Zaporojie. În Kryvyi Rih au fost distruse depozite, o persoană a fost ucisă în Safonivka, regiunea Sumî, și alta în regiunea Cernihiv. Un bloc rezidențial a fost lovit în Odesa. Multe regiuni au fost afectate în ultimele 24 de ore. Serviciile de urgență acționează peste tot unde este nevoie, potrivit informațiilor furnizate de Zelenski pe X. 

„Astfel de crime, comise acum, când diplomația reală ar fi putut începe de mult, sunt un act deliberat și o prelungire a războiului. S-a spus în repetate rânduri la Washington că vor urma sancțiuni în urma refuzului la dialog. Trebuie să implementăm tot ceea ce a fost convenit la Paris. De asemenea, contăm pe punerea în aplicare a tuturor acordurilor pentru consolidarea apărării aeriene. Fiecare sistem suplimentar salvează civili de aceste atacuri odioase. Lumea poate forța criminalii de la Kremlin să înceteze uciderile – tot ce este necesar este voință politică. Mulțumesc tuturor celor care ajută”, a scris liderul Ucrainei.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente